APIA: 'Au fost depuse 70.960 cereri, pentru o suprafaţă de 227.989 hectare'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 10-03-2020

Actualizat: 10-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Până acum, în cadrul campaniei de primire a cererilor unice de plată, au fost depuse 70.960 cereri, pentru o suprafaţă de 227.989 hectare, a anunțat, marți, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Citeşte şi: Cel dintâi PAZNIC al insulei Belina a divulgat tot ce știa despre secretele locului - Ce detalii a oferit judecătorului în dosarul de corupție

„Reamintim că se depune o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol cererea se depune la Centrele județene APIA, iar la Centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol”, se menționează în comunicat.

Potrivit APIA, depunerea cererilor în cadrul Campaniei 2020 se va încheia la data de 15 mai 2020. Cei care nu respectă termenul limită nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri