DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

APIA eliberează, începând cu data de 15 mai 2020, adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei 2020

APIA-sigla[1]

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează, începând cu data de 15 mai 2020, adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată - schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă.

Potrivit unui comunicat al APIA, se eliberează adeverinţe şi pentru beneficiarii Măsurii 10 - Agromediu şi climă, beneficiarii Măsurii 11 - Agricultură ecologică şi Măsurii 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2020. "Aceste convenţii se adresează fermierilor care intenţionează sa acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA", se menţionează în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Sunt anunțate noi măsuri! Ce vor trebui să facă pasagerii în avion .

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2020 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi/sau pentru măsurile de mediu şi climă - M10, M11, M13.

Potrivit APIA, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informaţiile existente în cererea închisă în aplicaţia IPA online şi înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei. De asemenea, se confirmă că beneficiarul, la data emiterii Adeverinţei, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Astfel, valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Citește și: Înregistrare explozivă! Raed Arafat somează firma care a câștigat contractul de 600 de milioane de euro în fața lui Deltamed

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

APIA reaminteşte fermierilor că, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii nr.703/2013 pentru aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de APIA în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi în lei - ROBOR la şase luni, plus maximum 2%.

În ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare în ceea ce priveşte costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.