Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apple, Google şi Microsoft vor elimina parola de logare

futurecdn.net
parola

Giganţi Apple, Google şi Microsoft au anunţat că vor elimina în curând conectarea prin parolă la dispozitivele şi unele dintre aplicaţiile lor, măsură care se va aplica pentru Android, iOS, Windows, macOS, Chrome, Edge şi Safari.

Noua 'parolă' va fi bazat pe criptografia cu cheie publică. Rolul cheii publice (şi, totodată, înlocuitor al parolei) îl va juca telefonul personal. Pentru a-şi confirma identitatea, utilizatorul care încearcă să se logheze nu trebuie decât să deblocheze telefonul, indiferent că o face prin autentificare facială, scanarea amprentei sau introducerea unui cod PIN.

Logarea fără parolă prezintă două avantaje importante.

În primul rând şi cel mai evident este simplitatea: utilizatorii nu vor mai trebui să memoreze şi să introducă o parolă.

În al doilea rând, dar chiar mai important, este considerentul securităţii. Spargerea conturilor devine mult mai dificilă, prin eliminarea celei mai vulnerabile componente a procesului, parola. Atacatorii vor avea nevoie să intre în posesia fizică a cheii de securitate (telefonul mobil) pentru a dobândi acces la cont. Un atac de tip phishing, care încearcă să ademenească utilizatorul pe un site unde să i se ceară şi să i se fure parola, va fi mult mai greu de derulat când atacatorul se va lovi de autentificarea cu cheia fizică de securitate.

Noul sistem este un mare câştig pentru utilizatorii care folosesc mai multe platforme. Spre exemplu un utilizator va putea folosi un iPhone pentru a se autentifica fără parolă pe un browser Chrome instalat pe un PC cu Windows.

Anunţul oficial spune că implementarea va avea loc pe parcursul următorului an. În funcţie de resursele implicate, cel mai probabil cele trei mari companii vor lansa la momente diferite noua facilitate. Teoretic, Apple ar avea cel mai mult de lucru, având de făcut modificările necesare pe două sisteme de operare şi un browser.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.