Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apple se extinde pe pieţele emergente, inaugurând primul său magazin online din Vietnam

cdn.wccftech.com
apple

Apple se extinde pe pieţele emergente, inaugurând primul său magazin online din Vietnam.

Apple a anunţat vineri că va deschide săptămâna viitoare primul său magazin online în Vietnam, gigantul tehnologic american pariind pe pieţele emergente pentru a stimula creşterea, în contextul încetinirii vânzărilor în China, transmite Reuters.

Deschiderea din 18 mai vine la câteva săptămâni după ce directorul general al Apple, Tim Cook, a inaugurat primele două magazine Apple în India, la New Delhi şi Mumbai, informează Agerpres.

Tim Cook pariază pe pieţele emergente care oferă mai multe oportunităţi de creştere, cu populaţii mai tinere şi relativ puţine iPhone-uri.

Apple nu a precizat când intenţionează să deschidă magazine fizice în Vietnam, stat cu o populaţie de 100 de milioane de persoane.

"Suntem mândri să ne extindem în Vietnam", a afirmat Deirdre O'Brien, vicepreşedinte Apple pe segmentul de retail.

De obicei magazinele online preced deschiderea magazinelor fizice. Deja Apple vinde produse în Vietnam prin vânzători care au licenţă şi are diverşi furnizori care asamblează dispozitivele sale în ţară pentru a fi exportate.

Apple, cea mai mare companie americană, în funcţie de capitalizarea de piaţă, a lansat primul magazin online în India în 2020. Conform analiştilor, India, a doua piaţă globală a telefoanelor mobile inteligente, alături de ţări ca Mexic şi Vietnam, devine din ce în ce mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane ce încearcă să-şi diversifice producţia şi să-şi reducă dependenţa de China.

Recent, Tim Cook a declarat că Apple se pregăteşte pentru vânzări record de telefoane iPhone în al doilea trimestru, graţie în parte noilor utilizatori de pe pieţe precum India, unde Cook a călătorit recent pentru a deschide primele magazine marca Apple.

"Suntem încântaţi de performanţele noastre pe pieţele emergente. Am înregistrat valori record cu privire la baza de telefoane iPhone instalate pe fiecare segment geografic", a spus el, adăugând că problemele de pe lanţurile de aprovizionare au dispărut. "Nu am mai avut deloc probleme în aprovizionarea cu materiale în primul trimestru pentru toate produsele", a adăugat Cook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.