DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Aproape 3.900 de amenzi, în valoare de peste 4 milioane de lei, date în urma controalelor vizând respectarea măsurilor de protecţie sanitară, în iulie

amenda

Aproape 3.900 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 4 milioane de lei, au fost date, în cursul lunii iulie, în urma controalelor vizând respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Controalele făcute de poliţişti, jandarmi şi angajaţii instituţiilor cu atribuţii în prevenirea răspândirii SARS-COV-2 la terase şi în mijloacele de transport au fost intensificate după creşterea numărului de cazuri de infectare din ultima perioadă, anunță news.ro.

”Având în vedere situaţia generală din ultima perioadă, numărul mare de cazuri confirmate în ultima săptămână, la nivel strategic s-au dispus măsuri de intensificare a controalelor, organizarea de echipe de control mixte şi suplimentarea efectivelor, principalele zone vizate în acest weekend fiind localurile, cluburile, terasele şi mijloacele de transport”, a anunţat, luni, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Citește și: Tudose, atac devastator la adresa PNL și USR-PLUS: ‘Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii românești se bat pe transferuri îmbibate de principii’

La activităţi au participat, în medie, zilnic, aproximativ 8.000 de angajaţi ai MAI (peste 5.000 de poliţişti, 2.200 de jandarmi, 570 de poliţişti de frontieră, 190 de pompieri şi 22 de lucrătri IGAv), circa 1.550 de poliţişti locali, 60 de reprezentanţi ai ANSVSA, 25 de inspectori ANPC, 35 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 65 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 7 angajaţi ai Ministerului Transporturilor şi 41 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

”În urma misiunilor derulate în perioada 31 iulie – 2 august 2020 pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, au fost controlate 14.931 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 3.844 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.086.228 lei, atât operatorilor economici, cât şi persoanelor fizice”, a precizat MAI.

Dintre acestea, 67 de sancţiuni contravenţionale au fost date operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii şi unde nu au fost respectate regulile de amenajare a spaţiilor sau alte prevederi specifice, în valoare de 77.799 lei; 41 de sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 27.550 lei; 2.388 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 296.125 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Citește și: Ultimă oră! Traian Băsescu face praf, în direct, alianța PNL-USR-PLUS: ‘Alianța marxisto-liberală’

De asemenea, au fost aplicate şi 1.344 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 552.09 lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

Totodată, a fost verificat modul de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă în mijloacele de transport în comun şi au fost aplicate 1.339 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 162.800 lei, astfel: 204 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.250 lei, pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie de către conducătorul auto; 1.072 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 146.550 lei, pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măştii de protecţie, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.