Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 64.905 persoane, dintre care 7.505 cetăţeni ucraineni, în creştere cu 0,4% faţă de ziua precedentă, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 134.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 40.600 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.556.675 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 37 de fapte ilegale (21 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproape 4.800 de lei.
Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a 22 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.
Aproape 65.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care peste 7.500 de ucraineni
Explorează subiectul
Articole Similare

39
O maşină a luat foc după ce a intrat în gardul unei gospodării; Două femei - transportate la spital
39

3.263
Criza bate la ușa Europei. MApN, reacție după rachetele iraniene spre Cipru
3.263

56
Trafic oprit pe DN 7, după ce un camion a intrat într-un şanţ; şoferul a fost rănit grav
56

50
Anchetă a poliţiştilor după descoperirea unui bărbat decedat într-un apartament din Pechea
50

73
Incendiu într-o garsonieră dintr-un bloc: 10 persoane au fost evacuate
73

78
Traversare clandestină pe Prut: Migranți bengalezi, prinși după ce au trecut cu o barcă gonflabilă, sprijiniți de călăuze din România și R. Moldova
78

120
Ţărnea, MAE: Situaţia în Orientul Mijlociu, în continuare tensionată. Cetăţenii români să rămână în locurile unde se află în siguranţă
120

1.500
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
1.500

1.521
Horoscopul lunii martie 2026. Nativii caută mai multă atenție în relațiile amoroase
1.521

73
Acțiune comună de împădurire pe ambele maluri ale Prutului, desfășurată simultan de către Republica Moldova şi România
73

45
94 de persoane salvate de pe munte de Salvamont în ultimele 24 de ore
45

4.658
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
4.658

72
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
72

















Comentează