Aproape 900 de ''decese în plus'' se estimează că au avut loc în Marea Britanie în timpul valurilor de caniculă din vara 2019, conform datelor oficiale anunţate marţi, citate de Press Association.
892 de decese suplimentare se estimează că au avut loc în rândul persoanelor cu vârste peste 65 de ani în vara anului trecut, a anunţat Public Health England (PHE) said.
Acesta este numărul deceselor înregistrate în plus pe lângă cele estimate conform datelor privind mortalitatea.
Datele provizorii publicate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS) în luna octombrie a anului trecut au indicat că numărul de decese a crescut abrupt în cea mai călduroasă zi a verii, 25 iulie.
Temperaturile au atins 38,7 grade Celsius la Cambridge, doborând recordul de temperatură maximă înregistrat în Marea Britanie în istoria consemnărilor meteorologice.
Se estimează că în perioada 21-28 iulie au avut loc 572 de decese în plus, iar între 23 şi 29 august 320.
Potrivit estimărilor, valurile de caniculă vor deveni mai frecvente şi mai intense ca urmare a schimbărilor climatice, notează Press Association.
Persoanele vârstnice, copiii mici şi persoanele cu boli cronice sunt cele mai vulnerabile categorii de populaţie la efectele perioadelor prelungite de vreme caniculară.
Aproape 900 de 'decese în plus' se estimează că au avut loc în Marea Britanie din cauza caniculei, în 2019
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.100
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
2.100

65
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
65

87
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
87

1.575
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.575

2.322
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.322

145
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
145

55
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
55

1.448
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.448

82
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
82

3.007
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
3.007

110
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
110

4.971
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.971

3.760
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.760
















Comentează