Aproape jumătate dintre adulţii germani consideră aşa-numitele 'ştiri false' ca o ameninţare serioasă la adresa democraţiei, dar mai mult de jumătate nu cred că ştirile cu informaţii false sunt ceva nou, relatează DPA preluată de agerpres.
Opiniile a 2.000 de persoane cu vârste peste 18 ani au fost colectate de agenţia de sondare a opiniei publice YouGov prin sondaje online efectuate la sfârşitul lunii mai şi difuzate joi.
Ştirile false sunt dezinformare intenţionată prin intermediul ştirilor tradiţionale mass-media şi a site-urilor de socializare care are ca scop atragerea atenţiei şi influenţarea opiniei publice.
Un total de 48% dintre persoanele intervievate consideră ştirile false ca fiind o ameninţare, în timp ce 54% au afirmat că întotdeauna au existat ştiri false.
Între timp, 38% consideră că este foarte probabil ca ştirile false să aibă un rol major în campania pentru alegerile legislative din Germania, care se vor desfăşura pe 24 septembrie.
Sondajul a dezvăluit că germanii sunt mai degrabă sceptici că mass-media îi va informa corect despre campania pentru alegeri.
Cercetarea mai relevă cu numai 35% dintre subiecţii intervievaţi se simt 'informaţi corect şi cuprinzător despre evenimente politice din Germania' de către mass-media. Numai 28% au afirmat că au încredere în mass-media de stat, procent mult mai scăzut faţă de cel al încrederii în poliţie sau în Curtea Constituţională.
Iar procentul persoanelor care au încredere în organizaţiile mass-media private a fost chiar şi mai mic, ajungând la 11%, se arată în sondaj.
Aproape jumătate dintre germani consideră 'ştirile false' o ameninţare la adresa democraţiei (sondaj)
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

151
Criza petrolului loveste puternic Pakistanul. Şcoli inchise, săptămâna de lucru redusă
151

37
RAF lansează misiuni defensive în Orientul mijlociu
37

1.118
Miza vitală care ar putea provoca o escaladare periculoasă a conflictului din Orientul Mijlociu
1.118

1.098
Trump şi Putin au discutat telefonic despre marile războaie al momentului: "Conversaţia a fost serioasă, sinceră şi constructivă"
1.098

66
Premierul grec trage un semnal de alarmă: Europa trebuie să fie pregătită „să se apere” de fluxurile mari de refugiați
66

2.540
Șefa FMI avertizează: Guvernele lumii trebuie să se pregătească pentru „scenarii de neconceput”
2.540

1.387
Rusia intervine în criza petrolului - Mesajul lui Vladimir Putin
1.387

152
Donald Trump spune că războiul împotriva Iranului aproape s-a încheiat
152

2.204
Arma cu care Ucraina vrea să lovescă inima Rusiei: Va putea lovi cu ușurință ținte din Moscova
2.204

3.538
Interceptare de comunicații criptate - Iranul ar fi activat „celulele adormite”
3.538

2.174
Vladimir Putin se oferă să vândă petrol și gaze naturale Europei, în plină criză din Orientul Mijlociu:
2.174

2.735
VIDEO Un meteorit a căzut peste o casă din Germania și a ajuns direct într-un dormitor: gaură în acoperiș
2.735

2.401
Rusia ajută Iranul în războiul din Orientul Mijlociu: Nu este un secret
2.401

















Comentează