Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aproape șapte la sută dintre elevii care s-au înscris la cea de-a doua probă a Evaluării Naționale, respectiv cea de matametică, au lipsit

thecoffeelicious.com
evaluarea nationala examen

Aproape șapte la sută dintre elevii care s-au înscris la cea de-a doua probă a Evaluării Naționale, respectiv cea de matametică, au lipsit, anunță, miercuri, Ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit MEDIAFAX.

„Astăzi (miercuri- n.red.), pentru aproximativ 172.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a, s-a desfășurat cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Matematică. Prezența la această probă de examen a fost de 93.1%, iar un procent de 6.9% reprezintă absenții. Un număr de 3 (trei) candidați au avut temperatura peste maximul admis. Aceștia vor susține examenul în etapa specială din data de 30 iunie, iar pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 (patru) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu). Astăzi, conform centralizării, 167 de candidați se aflau în izolare și 20 de candidați erau spitalizați/se aflau în carantină.”, conform informării transmisă de MEC.

Citește și: Circ total în USR! O inregistrare a fost ‘scăpată’ în spațiul public: Ciocu’ mic!

În cazul unei candidate din județul Hunedoara, care acuza senzații de disconfort abdominal, a fost necesară intervenția echipei SMURD care a transportat eleva la spital, unde a fost internată pentru investigații. Eleva va putea susține proba scrisă la disciplina Matematică în etapa specială a examenului de Evaluare Națională - 2020.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică au fost de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Joi, 10.311 elevi vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Citește și: Lovitură pentru PSD! Artificiul folosit de Guvernul Orban pentru a nu mai avea nevoie de votul Parlamentului în vederea prelungirii stării de alertă

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.