Aproximativ 1000 de militari români, britanici şi bulgari, participă, în perioada 6-18 octombrie, la exerciţiul multinaţional SARMIS 19, planificat de Divizia 2 Infanterie Getica şi condus de Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" din Braşov, se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.
La exerciţiu, care se desfăşoară în zona Brădet - Grohotiş - Trăisteni participă militari de la Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, Batalionul 47 Comunicaţii şi Informatică "General Nicolae Petrescu", Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu", Batalionul 1 Royal Welsh din Marea Britanie şi Regimentul 101 Alpin din Bulgaria, precum şi observatori din Franţa, Bulgaria şi Armenia.
Cei aproximativ 1000 de militari se vor instrui în vederea planificării, executării şi evaluării unor acţiuni militare specifice conflictului de tip hibrid.
Controlul exerciţiului este asigurat de ofiţeri din cadrul Diviziei 2 Infanterie "Getica" şi din cadrul Centrului Naţional de Instruire Întrunită "Getica", a precizat sursa citată.
Exerciţiul multinaţional SARMIS 19 este bazat pe un scenariu fictiv şi face parte din Programul de intensificare a instruirii multinaţionale la nivel regional (Combined Joint Enhanced Training Programe - CJET).
Principalele obiective ale exerciţiului constau în realizarea interoperabilităţii, perfecţionarea capacităţii comandamentelor de a planifica şi de a conduce acţiuni militare de tip hibrid şi antrenarea forţelor în ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos, a mai precizat sursa citată
Aproximativ 1.000 de militari români, britanici şi bulgari participă la exerciţiul SARMIS 19
Articole Similare

1.004
Configurația astrală din 1989 reapare în februarie 2026, în plină criză cu Iranul. Conjuncția Saturn–Neptun în Berbec, semnătura rupturilor istorice
1.004

4.888
Fost ministru de Externe al României, ipoteza care schimbă calculele SUA-Israel: Ce lipsește pentru a schimba regimul din Iran
4.888

145
FOTO Imagini impresionante de la Mănăstirea Pantrocrator din Teleorman: 1.500 de credincioși au primit icoane în Duminica Ortodoxiei
145

75
Elicopterul SMURD, misiune dificilă pentru salvarea unui bărbat rănit într-un accident cu ATV-ul, într-o zonă greu accesibilă şi cu teren mlăştinos
75

614
Cum să profiți la maximum de primăvară: cele 5 sfaturi care îți vor schimba stilul de viață
614

84
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit, în Duminica Ortodoxiei, la Mănăstirea 'Sfântul Ioan Casian'
84

3.913
VIDEO Guvernul anunță marele viraj la pensii: bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari
3.913

96
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Vărăști: 'Ați venit în număr atât de mare și sunteți prezenți astăzi, știind că Duminica aceasta are o însemnătate aparte'
96

102
TAROM organizează curse speciale pentru repatrierea cetățenilor români din Orientul Mijlociu
102

3.366
MAE anunță prima repatriere din zona de conflict: 300 de români, în curs de evacuare; Autoritățile încă nu cunosc numărul exact al conaționalilor din EAU
3.366

1.055
Rezultate LOTO – Duminică, 1 martie 2026. Numerele extrase și reporturile uriașe puse în joc
1.055

35
Cât plătesc românii anul acesta pe mărțișoare. Târgurile sunt pline de modele pentru toate gusturile
35

86
Trei persoane, printre care un copil de 3 ani, rănite într-un accident rutier pe DN 1
86

















Comentează