DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Aproximativ 1.500 de poliţişti cu 300 aparate radar vor supraveghea traficul auto de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie

viteza radar
"De Sfântul Andrei, dar şi de Ziua Naţională a României, efectivele de poliţie rutieră vor fi prezente pe principalele drumuri naţionale, dar şi pe cele secundare, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea cauzelor generatoare. De asemenea, în această perioadă vor fi desfăşurate activităţi de fluidizarea traficului rutier, dar şi de control. În acest sens, dorim să precizăm că pe drumurile publice din România vor acţiona în fiecare zi, în medie, 1.500 de poliţişti rutieri, care vor fi dotaţi cu 300 de aparate radar, dar şi mijloacele de depistare a conducătorilor auto, care consumă alcool şi substanţe interzise", a informat, miercuri, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să fie prudenţi, având în vedere că ne aflăm în sezonul rece, să conducă cu viteză permanent adaptată condiţiilor meteo rutiere, să verifice starea anvelopelor, dar şi sistemul de climatizare pentru mai bună vizibilitate în cazul în care există precipitaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.