Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șapte persoane, între care doi minori, au fost implicate într-un accident pe DN 68A, în județul Timiș

ambulance.nsw.gov.au
ambulanta urgente

O persoană a rămas încarcerată într-un autoturism, în urma unui accident rutier care a avut loc, marţi, în apropiere de localitatea Făget, pe drumul naţional DN 68A, şi în care au fost implicate două maşini şi şapte persoane, între care doi minori, potrivit Agerpres.

"În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane, dintre care doi minori şi cinci adulţi. În urma impactului, o persoană a rămas blocată într-un autoturism şi a fost extrasă în stare de inconştienţă, dar cu semne vitale, iar celelalte persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare (A2003) şi o ambulanţă SMURD tip B din cadrul Staţiei de Pompieri Făget, cu un efectiv de şase subofiţeri, o autospecială de transport personal şi victime multiple ATPVM din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj cu trei subofiţeri, două elicoptere SMURD de la Arad şi Caransebeş şi două ambulanţe SAJ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.