Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Țara din Uniunea Europeană în care NIMENI e cel mai popular politician: SURPRIZĂ la cei mai negativi politicieni

surpriza

Pentru prima dată din 2004, când agenţia Promocija plus a demarat un sondaj lunar cu privire la preferinţele sociale şi politice în Croaţia, cel mai popular politician în ţară este "Nimeni", a relatat miercuri Televiziunea Naţională Croată, citată de agenţia Xinhua.

Potrivit celui mai recent sondaj efectuat între 1 şi 4 septembrie, aproximativ 23,3% dintre respondenţi au declarat că nu există cel mai popular politician în Croaţia. După "Nimeni", cel de-al doilea cel mai popular politician este preşedintele croat, Kolinda Grabar Kitarovic (15,8%), în timp ce al treilea loc aparţine prim-ministrului Andrej Plenkovic (11,2%).

Citește și: BNR a sancționat două bănci! Una este foarte cunoscută! Cu ce au greșit băncile

Prim-ministrul se află şi pe lista celor mai negativi politicieni, unde s-a plasat pe primul loc cu 19,2% din voturi. Locul al doilea aparţine "tuturor politicienilor" (13,7%).

În sondajul din această lună, 73,4% dintre respondenţi consideră că Croaţia se îndreaptă într-o direcţie greşită. Sprijinul pentru guvern este de asemenea în scădere. În cea de-a 11-a lună a mandatului sau, executivul înregistrează un rating de aprobare de 36%, faţă de 40,7% în august.

Citește și: De necrezut! Instituția publică din România care nu dorește să admită că e publică

Deşi sondajul arată nemulţumiri semnificative faţă de guvern şi politicieni, alegătorii ar vota în continuare pentru aceleaşi partide dacă alegerile parlamentare ar fi avut loc la începutul lunii septembrie.

Partidul de centru-dreapta la putere, Uniunea Democrată Croată (HDZ), este încă cel mai popular partid (obţinând un sprijin 34% faţă de 34,2% luna trecută) şi ar fi un câştigător relativ al alegerilor. Cel mai mare partid de opoziţie, social-democrat, înregistrează o uşoară creştere, de la 22,1% în august la 23,1% în septembrie.

Citește și: Este mult? Cât a costat-o pe revista Closer pozele topless cu Kate Middleton .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.