Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arabia Saudită a ajuns la un acord cu țările exportatoare privind reducerea producției de petrol

Operation World
Arabia Saudita

Arabia Saudită a avut negocieri cu țările exportatoare de petrol și națiunile asociate (OPEC+). Părțile au reușit să ajungă la un acord care prevede una dintre cele mai mari reduceri de producție de petrol din ultimul deceniu, informează agenția Reuters, potrivit Mediafax.

Înțelegerea, ce are ca scop reducerea ofertei în scopul susținerii prețurilor, prevede o diminuare a producției de petrol cu până la 2,1 milioane de barili pe zi (bpd), a precizat Abdulaziz bin Salman, ministrul saudit al Energiei.

Prețul pentru sortimentul tip Brent a urcat cu 2% după anunț la mai mult de 64 de dolari/baril.

Acordul prevede o reducere a producției de 500.000 de bpd pentru a ridica ținta OPEC+ la 1,7 milioane de barili pe zi, echivalentul a 1,7% din cererea globală de petrol. Diferența până la 2,1 milioane de bpd este reprezentată de o promisiune saudită de a reduce producția domestică cu încă 400.000 de barili pe zi.

"Obiectivul saudiților nu era neapărat să împingă în sus prețurile, ci mai degrabă… să seteze un prag ferm sub prețuri în primul trimestru (din 2020) pentru a tempera orice moliciune sezonieră", a explicat Amrita Sen, co-fondator al companiei de consultanță Energy Aspects.

Citește și: Ministerul Apărării israelian a efectuat un test de rachetă

OPEC+, care include peste 20 de țări producătoare de petrol, aduce în piață peste 40% din țițeiul din lume, iar organizația își reduce debitul înaintea unor creșteri scontate a producției în anul viitor de către țările care nu participă la format, precum Statele Unite, care au devenit ce mai mare producător din lume în acest an.

Acordul urmează să expire în martie 2020, iar producătorii se vor reuni din nou atunci pentru a decide următoarea mișcare, a spus Abdulaziz bin Salman la încheierea lucrărilor, adăugând că există „credința profundă” că colaborarea lor va continua.

„Este cel mai bun rezultat pe care l-ai fi putut aștepta. Mișcarea pune un prag sub prețuri la 60 de dolari pentru Brent, dar (suntem) încă probabil pe o piață de circa (doar) 60-65 dolari până când economia globală se va îmbunătăți și atunci am putea vedea (prețuri de) 65-70 de dolari în trimestrul al doilea (din 2020)”, a afirmat Gary Ross, fondatorul traderului Black Gold Investors.

Conformarea cu țintele stabilite este subiectul sensibil de când au început reducerile coordonate de producție în 2017, motiv pentru care Arabia Saudită a decis să reducă mai mult decât era inițial prevăzut. Irak și Nigeria sunt principalii producători care în trecut nu au respectat înțelegerile.

Arabia Saudită are nevoie să susțină prețurile pentru a-și menține venituri bugetare constante, care provin în proporție de 70% din petrol, precum și să susțină prețul acțiunilor gigantului petrolier Aramco, care sunt așteptate să intre la tranzacționare la bursa de la Tawadul miercuri, 11 decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.