Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv, sâmbătă, după ce a fost depistat de poliţiştii rutieri din municipiul Giurgiu că se afla la volan sub influenţa alcoolului, fără a deţine permis de conducere, iar autoturismul avea plăcuţele de înmatriculare retrase.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Giurgiu, vineri, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, împreună cu cei ai Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism, pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu, transmite Agerpres.
La volanul acestuia se afla un bărbat de 36 de ani, din localitate.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Din verificările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus avea plăcuţele de înmatriculare retrase.Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, a fost reţinut, pentru 24 de ore", arată Poliţia.
Sâmbătă, instanţa de judecată a dispus, faţă de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Comentează