Locuitorii din capitala Argentinei au protestat miercuri împotriva transferării a sute de deţinuţi în arest la domiciliu, pe fondul pandemiei, relatează dpa potrivit Agerpres.
În condiţiile măsurilor de distanţare socială luate de autorităţi pentru a opri înaintarea coronavirusului, în zona metropolitană a Buenos Airesului, protestul a constat în ieşirea localnicilor pe balcoane cu oale şi tigăi transformate în tobe, o formă populară de protest în America latină.
Au fost, de asemenea, lansate petiţii online şi apeluri în social media împotriva acestei măsuri.
Circa 950 de deţinuţi au fost transferaţi recent în arest la domiciliu, cu scopul de a încetini răspândirea noului coronavirus în ţară. Au beneficiat de această decizie persoane aflate în arest preventiv, deţinuţi condamnaţi la mai puţin de trei ani, femei însărcinate şi vârstnici.
Totuşi, au ajuns din închisori în arest la domiciliu şi deţinuţi condamnaţi pentru crime şi violuri, ceea ce i-a nemulţumit în mod special pe localnici. În aceste cazuri, cei lăsaţi să-şi continue pedepsele acasă au fost consideraţi ca făcând parte din categoria cu risc crescut de a contracta virusul, din cauza unor afecţiuni preexistente sau a vârstei.
Pe fondul pandemiei de COVID-19, în toată America latină au avut loc în ultimele săptămâni o serie întreagă de revolte în închisori, de multe ori supraaglomerate şi în care accesul la apă caldă, săpun şi asistenţă medicală este precar.
Argentinienii protestează împotriva transferării de criminali şi violatori în arest la domiciliu
Explorează subiectul
Articole Similare

192
Berlinul convoacă o celulă de criză, după atacurile din Iran
192

2.449
Este nebunie în Orientul Mijlociu: Iranul lansează atacuri în toate țările unde există baze ale SUA. Au atacat Qatarul sau Emiratele Arabe Unite
2.449

2.043
Iranul nu dă niciun pas în spate. Armata este pregătită pentru a face agresorii să regrete acțiunile lor
2.043

2.161
De când pregătesc, de fapt, SUA și Israelul operațiunile ”Epic fury” și ”Lion’s Roar”: Atacul asupra Iranului este devastator
2.161

1.736
Mesaj de forță în plin conflict armat: Pentagonul numește operațiunile din Iran 'Furie epică', Israelul răspunde cu 'Răgetul leului'
1.736

1.430
Autoritățile din Iran fac apel la cetățeni: Să fie calmi în fața atacului lansat de 'inamicul criminal'
1.430

6.682
BREAKING A fost atacată cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic: Iranul a început contraofensiva
6.682

1.715
Toate detaliile pe care le avem până acum despre Operațiunea ”Răgetul Leului”: Detaliile oferite de Trump și Netanyahu, despre atacul asupra Iranului
1.715

2.226
Cine este Ayatollahul Ali Khamenei, omul pe care Donald Trump îl vrea eliminat cu orice preț: Conduce Iranul cu o mână de fier din 1989
2.226

4.518
VIDEO Israelul anunță că a făcut prăpăd în rândul Gărzilor Revoluționare din Iran: Inclusiv ministrul Apărării ar fi fost eliminat
4.518

50
Dacă avioanele ar renunța la locurile premium, emisiile aviatice globale ar fi reduse cu până la 57%
50

1.519
Scutul de la Deveselu, element strategic în apărarea Europei într-un potențial conflict SUA–Iran
1.519

2.214
VIDEO Primul mesaj transmis de Benjamin Netanyahu: 'Israelul și Statele Unite au început o operațiune pentru a elimina amenințarea'
2.214

















Comentează