Argeş: Cetăţean bulgar, cercetat aproape cinci ani pentru o tâlhărie comisă pe teritoriul României. Ancheta, îngreunată de procedurile judiciare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-04-2023

Actualizat: 18-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Poliţiştii argeşeni au finalizat, după aproape cinci ani de anchetă, cercetările într-un dosar în care un cetăţean bulgar este suspectat de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. Investigaţia a fost îngreunată de faptul că suspectul a plecat din ţară, el luând la cunoştinţă învinuirea abia anul acesta, potrivit news.ro.

Conform datelor furnizate de oficialii IPJ Argeş, fapta a avut loc în 14 iulie 2018, când un bărbat necunoscut, identificat în urma probatoriului administrat ca fiind un cetăţean bulgar de 29 de ani, ar fi sustras, prin violenţă, un lanţ din aur, unui bărbat de 69 de ani, din Morăreşti, în timp ce se aflau în zona unei parcări.
În momentul în care suspectul a fost identificat, acesta părăsise teritoriul României.
”În cauză au fost desfăşurate mai multe activităţi de cooperare şi corespondenţă cu autorităţile judiciare din mai multe state membre ale Uniunii Europene, fiind emise două ordine europene de anchetă. Astfel, în cursul anului 2021, celui în cauză i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, de către organele de urmărire penală din Germania, iar ulterior, în cursul lunii februarie 2023, celui în cauză i-au fost aduse la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale şi calitatea de inculpat”, informează, marţi, Poliţia judeţeană Argeş.
Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de trimitere în judecată a cetăţeanului bulgar.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri