Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Argeş: Zeci de lucrări ale pictorului Corneliu Baba, inclusiv din copilărie, într-o expoziţie la Piteşti

Artmark
expozitie de arta tablouri

Peste 80 de lucrări ale pictorului Corneliu Baba, inclusiv una datând din perioada copilăriei sale, vor fi prezentate publicului într-o expoziţie care va fi vernisată marţi, 12 aprilie, la Piteşti, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Fundaţiei Culturale Ilfoveanu & Badea, expoziţia intitulată "Atelier Corneliu Baba" va fi vernisată marţi, 12 aprilie, începând cu ora 18,00.

Expoziţia prezintă o selecţie de peste 80 de lucrări ale Maestrului Baba, printre care va fi expusă o lucrare realizată de acesta în anul 1910, datând din perioada copilăriei sale.

"În esenţă expoziţia aceasta, camerală şi profund chibzuită, este un omagiu adus mâinii pictorului Corneliu Baba, de fapt, membrelor sale, care ne-au lăsat drept moştenire - ajutate de mintea pătrunzătoare, scormonitoare şi hâtră a artistului - o operă vastă, polivalentă, recunoscută ca proiecţie a vremii sale, şi pe care urmează să o redescoperim şi după editarea celor patru volume ale amplului proiect 'Confesiuni şi Jurnale', editate de doamna Maria Albani. Fiecare volum jalonează câte o expoziţie (începând din 2018) în incinta Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, iar volumele 3 şi 4 vor însoţi expunerea operei târzii a artistului, iar pentru că aceasta este acum în pregătire, aceeaşi neobosită Maria Albani a gândit o incursiune în intimitatea atelierului lui Corneliu Baba, punând accentul pe lucrări de mici dimensiuni, studii şi eboşe", a spus istoricul de artă Vladimir Bulat, conform comunicatului menţionat.

Partener media al evenimentului este Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.

Expoziţia va putea fi vizitată până la data de 25 mai.

Programul de vizită al Fundaţiei este luni - vineri în intervalul orar 10,00 - 19,00, şi sâmbătă în intervalul 10,00 - 17,00.

Foto: arhivă, caracter ilustrativ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.