Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Argeșul va avea un stadion nou: Guvernul României a aprobat demolarea Stadionului `Nicolae Dobrin`

fcarges.ro
Stadion Argeș

Guvernul României a aprobat demolarea Stadionului "Nicolae Dobrin" din Piteşti în vederea construirii unei noi arene la standarde internaţionale, informează, vineri, clubul de fotbal FC Argeş pe site-ul său oficial.

Lucrările de demolare vor începe din momentul în care hotărârea va fi publicată în Monitorul Oficial, notează Agerpres.

"Guvernul României a aprobat în şedinţa de joi, 9 martie 2023, desfiinţarea imobilului Complex Sportiv 'Nicolae Dobrin' din strada Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Piteşti, în vederea realizării pe acelaşi amplasament a obiectivului de investiţii 'Construire Stadion Nicolae Dobrin'. Procedurile de demolare şi, ulterior, de construire a noii arene fotbalistice vor începe după apariţia Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial! Viitorul stadion va purta, de asemenea numele genialului nostru piteştean şi va fi construit cu sprijinul Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice!" se arată pe site-ul clubului, care citează o postare a primarului Cristian Gentea pe un site de socializare.

Actualul stadion ''Nicolae Dobrin'' a fost construit în 1964 şi a purtat mai întâi numele de Stadionul ''1 Mai'', apoi s-a numit Municipal (1990), iar din 2002 a fost botezat după fostul mare fotbalist piteştean. Renovată în 2007, arena are în prezent o capacitate de 15.170 de locuri.

La 11 ianuarie 2023, Guvernul României a aprobat construirea noului Stadion "Nicolae Dobrin" în Piteşti, care, conform Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, va fi ridicat pe trei etaje (subsol, parter şi 3 etaje) şi va avea o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori şi 457 de locuri de parcare.

Proiectul, clasificat ca stadion de categoria 4, conform regulamentului UEFA, include pe lângă terenul de joc pentru fotbal, zone pentru spectatori, jucători, delegaţii oficiale şi reprezentanţii mass-media, o sală multifuncţională, un centru pentru copii şi juniori, spaţii de antrenament pentru sporturi conexe (lupte, box, judo, karate) şi o sală de forţă.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 495 milioane de lei şi este finanţată din bugetul Ministerului Dezvoltării, iar durata de proiectare şi execuţie este de 36 de luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.