Arheologii bulgari au participat la studiul unui sit preistoric din România

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 25-07-2024

Actualizat: 25-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Radio România

Specialiștii muzeului din cadrul Secției pentru Arheologie a Muzeului Regional de Istorie - Dobrici au  făcut parte dintr-o echipă internațională în cadrul unui studiu periodic al sitului preistoric Baia - Goloviţa din județul Tulcea, România, a anunţat Muzeul Regional de Istorie Dobrici, relatează Chasa 24 citat de Rador Radio România.

Reprezentanţii muzeului menţionează şi faptul că, în perioada 15 - 20 iulie 2024, Desislava Hristova - curator, și Nikoleta Nikolova - trezorier, au participat la săpături. Săpăturile arheologice au fost conduse de dr. Loren Carrozza de la Institutul de Ecologie și Mediu din cadrul Centrului Național de Cercetări Științifice din Franța (CNRS - Institut écologie et environnement (INEE) și de dr. Christian Michou de la Muzeul de Istorie și Arheologie de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea (ICEM). Din echipa care investighează situl face parte și dr. Laurence Manolakakis (CNRS - Trajectoires (UMR 8215) - prelucrarea pietrei, dr. Albane Burens (CNRS - Institut écologie et environnement (INEE) - prelucrarea ceramicii; dr. Florian Mihail (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" - Tulcea (ICEM) - prelucrarea materialului osos.

Studiile fac parte din misiunea "Arheologia Deltei Dunării", care a început în 2010 cu scopul principal de a clarifica interacțiunea dintre societățile preistorice și schimbările de mediu intervenite în timpul Holocenului mijlociu de-a lungul Dunării de Jos și a litoralului Mării Negre. Proiectul este interdisciplinar și reunește peste 40 de cercetători de diferite naționalități. Situl de la Baia - Goloviţa este o așezare deschisă care datează din fazele timpurii ale culturii Hamangia, scrie BTA. Cultura a fost înregistrată și studiată pentru prima dată în satul cu același nume (azi Baia) de către Dumitru Berchi în 1953. După vechea denumire a satului, Hamangia, este denumită cea mai veche cultură arheologică cunoscută din întreaga Dobroge, care cuprinde perioada din cea de-a doua jumătate din epoca neolitică până la mijlocul epocii de piatră-cupru.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri