Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia anunţă că se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul cererii de retrocedare a Bibliotecii Batthyáneu

CEDO

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia anunţă că se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul Bibliotecii Batthyáneum, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv retrocedarea bibliotecii către arhiepiscopie, potrivit news.ro.

”În 25 mai, Curtea Supremă a respins definitiv cererea legitimă a Arhidiecezei Romano - Catolice de Alba Iulia prin care revendica biblioteca şi colecţia ştiinifică înfiinţate în 1798 de episcopul romano-catolic Ignác Batthyány. De asemenea, considerăm decizia instanţei ca fiind incorectă şi inadmisibilă, pentru că în acest caz decizia nu a fost motivată în niciun fel. Nu putem accepta respingerea în această formă şi vom continua să luptăm pentru această cauză nobilă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a transmis arhiepiscopia.

Conform MTI, la sfârşitul săptămânii trecute, Biserica Unitariană Maghiară şi-a exprimat, de asemenea, neînţelegerea şi indignarea faţă de refuzul retrocedării Bibliotecii Batthyáneum.

Citește și: DNA Vigilența lui Dragnea TESTATĂ de un intermediar în afacerea penală `vizită la Trump`...

“Refuzul de a retroceda clădirea, naţionalizată sub dictatura comunistă, şi colecţia nepreţuită pe care o conţine, este o legitimare a confiscării ilegale. Această decizie nu este doar o pedeapsă, prin care este încălcată legea, împotriva bisericii noastre surori romano-catolice, ci şi un mesaj îngrijorător pentru celelalte confesiuni maghiare din Transilvania”, a transmis Biserica Unitariană Maghiară.

Aceasta a mai adăugat că intenţionează să acţioneze împreună cu bisericile surori, la toate forurile judiciare posibile, pentru a pune în aplicare, fără echivoc, drepturile de proprietate comunitară.

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia funcţionează deţine cea mai valoroasă colecţie de cărţi şi manuscrise vechi din perioada medievală de pe teritoriul României. Cel mai valoros dintre manuscrise bibliotecii este Codex Aureus, ce a fost datat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. La Alba Iulia se află din 1786 o jumătate din acest manuscris, cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului, iar coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma.

Acţiunile iniţiate de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia pentru preluarea Bibliotecii Batthyaneum sunt vechi, iar în 2007 arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gyorgy Jakubinyi, a transmis Parlamentului European cât şi Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) o petiţie privind acest subiect. Ulterior, în 2012, CEDO a decis ca solicitarea de restituire a imobilului care adăpostea Biblioteca Batthyaneum, Institutul Astrologic şi colecţii de cărţi şi documente rare să fie soluţionată prin admitere sau prin respingere. Statul a fost condamnat pentru că a tergiversat luarea unei decizii privind această retrocedare, cu 15.000 de euro, bani care au fost plătiţi Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, pentru prejudiciul moral adus în cazul refuzului privind reconstituirea dreptului de proprietate.

În noiembrie 2015, Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare depusă de Biserică. Această decizie a fost contestată de arhiepiscopie la Curtea de Apel Alba Iulia, iar în urma sentinţei nefavorabile pronunţate în iulie 2018, s-a adresat ÎCCJ, care a respis definitiv contestaţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.