Arhiepiscopul anglican sud-african Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi un simbol al luptei împotriva apartheidului, regimul de segregare rasistă, murit la vârsta de 90 de ani, în Cape Town, a anunţat duminică preşedintele Cyril Ramaphosa, conform agenţiilor internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, preşedintele şi-a exprimat ''în numele tuturor sud-africanilor, durerea profundă faţă de moartea, duminică'', a acestei personalităţi sud-africane.
''Moartea arhiepiscopului emerit Desmond Tutu este un alt capitol de tristeţe în despărţirea ţării noastre de o generaţie de sud-africani remarcabili care ne-au lăsat o Africă de Sud eliberată", a declarat Cyril Ramaphosa, citat de Reuters.
''Un om de o inteligenţă extraordinară, integru şi invincibil împotriva forţelor apartheidului, el a fost, de asemenea, tandru şi vulnerabil în compasiunea sa pentru cei care au suferit opresiunea, nedreptatea şi violenţa sub apartheid, precum şi pentru cei oprimaţi şi pentru asupritorii lor din întreaga lume", a adăugat Ramaphosa, citat şi de AFP.
Chiar şi în democraţie, a precizat Ramaphosa, Tutu a menţinut "vigoarea" şi "vigilenţa" conducerii pentru a trage la răspundere instituţiile şi cerând socoteală elitei politice negre.
Distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1984 pentru opoziţia sa non-violentă faţă de opresiunea rasistă brutală a apartheidului, Tutu este considerat una dintre figurile cheie ale istoriei contemporane a Africii de Sud.
Tutu a fost considerat conştiinţa naţiunii atât de negri, cât şi de albi, o mărturie durabilă a credinţei sale şi a spiritului de reconciliere într-o naţiune divizată.
Cariera sa a fost marcată de o apărare constantă a drepturilor omului, lucru care l-a determinat să se distanţeze în numeroase ocazii de ierarhia bisericească pentru a apăra în mod deschis poziţii precum drepturile homosexualilor sau eutanasia, scrie EFE.
În ultimii ani, a stat departe de viaţa publică din cauza vârstei sale înaintate şi a problemelor de sănătate de lungă durată, între care un cancer de prostată.
Ultima sa apariţie publică a fost în scurte imagini video difuzate cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani (7 octombrie), aniversare pe care fundaţia sa a sărbătorit-o printr-o conferinţă virtuală la care au participat, printre alţii, cel mai înalt lider spiritual tibetan, Dalai Lama, activista mozambicană şi văduva lui Nelson Mandela, Graca Machel, şi fosta preşedintă irlandeză Mary Robinson.
Arhiepiscopul Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit la vârsta de 90 de ani
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează