DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Arhiepiscopul Ioachim, mesaj de Ziua Eroilor: 'Sacrificiul lor nu va fi niciodată șters din conștiința românilor'

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Arhiepiscopul Ioachim

Într-un mesaj transmis de Ziua Eroilor, Arhiepiscopul Ioachim îndeamnă la conştientizarea sacrificiului eroilor români.

„Faptele de vitejie ale eroilor români și idealurile pentru care au luptat cu prețul sacrificiului suprem reprezintă patrimoniul pe care ni l-au lăsat ca testament și totodată ca motivație de a continua să ne implicăm în conservarea identității naționale și promovarea valorilor care ne definesc ca națiune între celelalte națiuni ale lumii”, a afirmat Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, potrivit basilica.ro.

El a explicat că motivul principal pentru care sunt comemoraţi în această zi de Biserică este pentru că sacrificiul lor nu a avut doar rațiuni geo-politice, ci „implicații mult mai profunde”.

„Eroul român nu a luptat doar pentru păstrarea integrității granițelor țării, ci și-a apărat valorile care i-au constituit identitatea spirituală: familia, tihna căminului, mormintele străbunilor, credința în care s-a născut, visurile și idealurile, libertatea gândirii și frumosul vieții. A luptat cu arma în mână și gândul înălțat la Dumnezeu, apărându-și integritatea spirituală și națională”.

„Astfel, jertfa eroilor, alături de cea a martirilor și mărturisitorilor, își are izvorul în Jertfa lui Hristos și, împreună cu Hristos, în această zi a Înălțării la Cer, și sufletele și numele lor nemuritoare sunt înălțate în lumina lui Dumnezeu, spre veșnică aducere aminte”.

Prin rugăciune şi onoruri militare se arată că „sacrificiul lor nu va fi niciodată șters din conștiința românilor, ci va rămâne ca o icoană a națiunii înaintea căreia va arde necontenit flacăra recunoștinței noastre”.

Pe lângă datoria nu doar de a comemora sacrificiul eroului român, avem datoria şi de a lupta pentru „păstrarea și promovarea patrimoniului material și spiritual care este emblema ființării noastre seculare și de a arăta că faptele noastre actuale sunt întruchiparea idealurilor pentru care ei s-au jertfit”, a precizat Părintele Arhiepiscop.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.