ARIR, singura asociaţie specializată în Relaţia cu Investitorii din România, o comunitate a companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), anunţă publicarea metodologiei Vektor în baza căreia va fi evaluată pentru prima dată în acest an interacţiunea companiilor incluse în BET AeRO cu investitorii.
"Vektor, indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate la bursă, este publicat în cadrul website-ului BVB în pagina fiecărei companii şi măsoară calitatea comunicării cu investitorii pentru companiile listate din piaţa principală încă din 2019, pe baza unor criterii bine stabilite. În 2022, indicatorul a fost extins şi către companiile active în piaţa AeRO, iar prima evaluare va avea loc în luna decembrie", se menţionează într-un comunicat al ARIR remis joi AGERPRES.
Primele rezultate pentru piaţa AeRO vor fi publicate în ianuarie 2023.
Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR, susţine că pentru o companie listată evaluarea justă a companiei la bursă se obţine prin comunicare cu investitorii. "După 3 ani de evaluare a companiilor listate în piaţa principală a BVB utilizând indicatorul Vektor, începând cu anul 2022, vom evalua pentru prima dată comunicarea companiilor din BET AeRO, după o metodologie simplificată. Răspundem astfel nevoilor şi aşteptărilor investitorilor activi în piaţa de capital locală, mai sofisticaţi, digitalizaţi, şi mai atenţi la evoluţiile pieţei", a spus Daniela Şerban, potrivit Agerpres.ro.
De asemenea, Asociaţia a revizuit metodologia de acordare a punctajelor Vektor pentru anul 2022, pentru companiile din piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti. Actualizarea metodologiei Vektor pentru piaţa principală a vizat creşterea ponderii evenimentelor dedicate investitorilor, includerea politicilor solicitate de investitori, cum ar fi politica de dividende, precum şi introducerea de instrumente digitale pentru interacţiunea cu piaţa, în linie cu obiectivele noastre setate încă de la lansarea acestui indicator.
Pentru evaluarea din 2022, metodologia Vektor pentru piaţa AeRO include 11 criterii obiective, iar pentru piaţa reglementată, 12 criterii obiective, aliniate la cele mai bune practici internaţionale în relaţia cu investitorii (IR).
Indicatorul Vektor a fost calculat de către ARIR pentru prima dată în 2019 şi este publicat anual pentru a evalua comunicarea companiilor cu investitorii. Metodologia Vektor a fost elaborată de ARIR în colaborare cu un grup extins de specialişti locali şi internaţionali (analişti financiari, profesionişti în IR, consultanţi şi profesori), pentru a include aşteptările investitori instituţionali şi individuali, şi este revizuită anual.
ARIR a fost înfiinţată la iniţiativa Danielei Şerban în noiembrie 2018, împreună cu mai mulţi membrii fondatori, companii listate la bursă. Este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă.
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun dorinţa de a implementa cele mai bune practici de transparenţă, comunicare cu investitorii şi guvernanţă corporativă.
Comentează