Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ARK Invest, cel mai mare fond de investiţii tranzacţionat la bursă, a intrat în acţionariatul UiPath

UiPath
UiPath

ARK Invest, administrator de fonduri de investiţii specializat în ETF-uri, cu active în gestionare de circa 53 miliarde dolari şi care are de asemenea şi cel mai mare fond mutual listat pe o bursă, fondat şi condus de Cathie Wood, a intrat în acţionariatul UiPath, relatează ZF.

ARK Invest a achiziționat un pachet de acţiuni de circa 190 de milioane de dolari, potrivit agerpres.ro.

Astfel, ARK Invest, printre cei mai mari acţionari ai producătorului de autovechiule electrice Tesla, şi al cărui fondator – Cathie Wood are un preţ ţintă de 3.000 de dolari pe acţiun Tesla până în 2025, faţă de 744 de dolari în prezent, a cumpărat ieri 2,7 milioane de acţiuni UiPath la debutul companiei pornite în România pe bursa de la New York, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

ETF-ul ARK Next Generation Internet şi ETF-ul ARK Innovation au cumpărat, de asemenea, un total de 247.717 acţiuni la Coinbase Global Inc, care a intrat săptămâna trecută la tranzacţionare. ETF Innovation a vândut 163.981 de acţiuni Tesla, potrivit Reuters..

Wood a fost mult timp un susţinător al Tesla, argumentând în favoarea viziunii CEO-ului Elon Musk şi a adoptării bitcoinului în bilanţurile Tesla.

Cele mai recente date ale lui Refinitiv Eikon arată că ARK Investment Management este un acţionar de top 20 al producătorului de vehicule electrice, care are o capitalizare de piaţă de peste 700 de miliarde de dolari.​

​ARK Invest a intrat în centrul atenţiei pe Wall Street în ultimii ani, devenind unul dintre marii jucători din lumea investiţiilor.

Cathie Wood este fondatorul şi CEO-ul, fiind comparată de mulţi cu Warren Buffett.

Cathie Wood şi-a făcut un nume destul de important în ultimii doi ani şi se poate lăuda cu rezultate foarte bune pentru cele şase fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri), întrucât fiecare a generat randamente de peste 100% în 2020.

Printre abilităţile sale cheie se numără identificarea unora dintre cele mai importante tendinţe emergente, ceea ce a făcut-o să devină unul dintre cele mai urmărite nume de pe Wall Street.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.