Arkansas, primul stat american care interzice o procedură comună de avort

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 27-01-2017

Actualizat: 27-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernatorul statului american Arkansas, Asa Hutchinson, a semnat joi legea care interzice o procedură comună de avort în al doilea trimestru al sarcinii, aceasta fiind una dintre cele mai restrictive legislaţii în domeniu din Statele Unite, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Actul normativ, care va intra în vigoare ulterior în cursul acestui an, interzice dilatarea colului uterin şi evacuarea fătului, o practică despre care susţinătorii avortului susţin că este cea mai sigură metodă de a pune capăt unei sarcini, dar pe care avocaţii legislaţiei o califică drept 'barbară'.

Citeşte şi: Avion PRĂBUȘIT în Australia: Două persoane au murit sub privirile a mii de oameni - VIDEO

Activiştii anti-avort au afirmat că această lege constituie obiectivul lor cel mai important în actuala sesiune legislativă. În contextul în care republicanii deţin controlul în ambele camere ale Adunării Generale (forul legislativ) din Arkansas, proiectul de lege a întâmpinat o opoziţie minoră.

Legi aproape identice au fost adoptate în statele Mississippi şi Louisiana, iar legi similare din Kansas, Oklahoma şi Alabama urmează să fie puse în aplicare după ce iniţial au fost contestate în instanţă, potrivit Institutului Guttmacher, care monitorizează legislaţia privind avortul.

Opozanţii noi legi privind avortul din Arkansas au promis că vor contesta actul normativ, despre care au estimat că nu va fi funcţional.

''Legea pune un obstacol nejustificat asupra dreptului constituţional al femeii de a efectua un avort în al doilea trimestru de sarcină şi cred că legislativul ştie acest lucru, dar nu îi pasă'', a afirmat Rita Sklar, avocat pentru filiala din Arkansas a Uniunii americane pentru drepturile civile.

Citeşte şi: Marea Britanie îşi va respecta obligaţiile care îi revin conform tratatelor UE

Guvernatorul Asa Hutchinson, politician republican, a afirmat că în opinia sa Curtea Supremă a Statelor Unite va susţine legea, dacă i se va oferi ocazia.

Departamentul Sănătăţii din Arkansas a anunţat că procedura comună de avort a fost folosită în 683 dintre cele 3.771 de avorturi înregistrate în anul 2015 în acest stat american.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri