Arma care ar putea să-i schimbe Ucrainei soarta și să-l îngrijoreze profund pe Putin

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 06-10-2025 05:20

Article thumbnail

Sursă foto: Stern

Ucraina rezistă cu greu bombardamentelor și atacurilor rusești, dar echilibrul de pe front s-ar putea modifica. Recent, vicepreședintele JD Vance a declarat că evaluază posibilitatea trimiterii către Kiev a unei arme de vârf capabile să lovească până în proximitatea Moscovei. În același context, șeful Statului Major român, Dan Grecu, explică pentru „Adevărul” care ar fi capabilitățile și resursele care ar putea sprijini semnificativ efortul de apărare al Ucrainei.

Ucraina și aliații săi europeni insistă pe lângă Washington să primească rachete Tomahawk. În opinia unor analiști ucraineni și americani, această armă ar constitui un game changer într-un război care încet se îndreaptă spre un deznodământ nefericit.

Concret, vicepreședintele Statelor Unite a declarat pentru Fox New că ia în considerare o asemenea opțiune, ceea ce înseamnă că, deocamdată cel puțin, nu s-a luat o decizie în acest sens. Numai că în tabăra republicană MAGA, și în general în Statele Unite ale Americii, se pare că facțiunea care susține că ucrainenii trebuie ajutați cu orice preț are câștig de cauză, după ce susținătorii unei păci profitabile cu Federația Rusă au pierdut multe din argumentele lor.

Multe întrebări, puține răspunsuri

Generalul Dan Grecu consideră că ar fi cu adevărat un pas uriaș înainte pentru Ucraina, dacă ar primi rachete Tomahawk, dar nu este convins că americanii le vor ceda atât de ușor. „În primul și primul rând nu știm dacă Tomahawk face obiectul discuțiilor dintre președintele Donald Trump și președintele Volodimir Zelenski, pentru că acolo nu se vorbea despre faptul că Statele Unite ale Americii ar accepta de acum să livreze și arme cu bătaie lungă. Dar care sunt astea? Nu a spus nimeni până acum. Da, daca îl conving pe Trump să le dea se schimbă multe, dar apar și noi întrebări”, spune generalul Dan Grecu.

Generalul român decorat de americani și NATO nu este convins că rachetele Tomahawk ar putea să schimbe soarta războiului. Ar putea face însă altceva. Să lovească direct Moscova și să-i descurajeze pe ruși.

razboi ucraina

„Aceste rachete Tomahawk au bătaie mult mai mare, sunt mult mai precise și asta poate să reprezinte un atu pentru ucraineni decât tot ce au avut și tot ce au. Nu știu dacă ar schimba deznodământul războiului, cel mai probabil nu, dar tot fi foarte importante. Din punctul meu de vedere, mai degrabă vor însemna un factor de descurajare la acest moment până la o eventuală folosire directă, pentru că și aici, la folosirea directă, se pun mari întrebări”, spune generalul Grecu.

De ce le-ar fi greu ucrainenilor să le poată folosi

Problema care s-ar pune, dacă americanii le-ar dona sau le-ar vinde ucrainenilor celebrele rachete cu rază lungă, este cum le-ar folosi armata Kievului. În condițiile în care americanii lansează rachetele Tomahawk doar de pe distrugătoare și de pe submarinele clasa Ohio și Los Angeles, iar Ucraina nu deține asemenea capacități, apar și alte semne de întrebare.

„Americanii le folosesc în principal de pe distrugătoare sau de pe submarine, în timp ce pentru ucraineni, neavând nici nave, nici submarine, se pune într-adevăr problema că trebuie să se găsească un lansator terestru care, după știința mea, nu există. Este adevărat, a existat, există chiar un prototip, dar nu știu să fi intrat în producție pe serie”, explică generalul Dan Grecu.

Ar exista teoretic și alte soluții, dar nici acestea nu ar fi ușor de pus în practică. Americanii au în acest sens bateriile Typhon, la sol, dezvoltate recent și de curând operaționale. Numai că US Army are în acest moment numai două asemenea baterii, iar o a treia ar fi abia în curs de operaționalizare.

Pe de altă parte. pentru transportul unei baterii Typhon se folosesc doar avioane C-17, ceea ce înseamnă că aceste baterii sunt mari și deci vulnerabile. Iar simplul fapt că singura armată care are aceste baterii este cea a SUA și în doar câteva exemplare face ca acestea să fie extrem de prețioase. În acest caz, Pentagonul s-ar despărți cu greu de ele, iar dacă ar lua în discuție vânzarea sau donarea lor ar rămâne cu anumite vulnerabilități pe care este greu de crezut că și le-ar asuma doar pentru a ajuta Ucraina.

Armata Americană are puține rachete pe stoc

rachete Tomahawk

Revenind la Tomahawk, conform surselor publice americanii mai au pe stoc ceva mai puțin de 4.000 de rachete, pentru că multe dintre ele au fost folosite în ultimii doi ani în Golf, când au fost lansate asupra pozițiilor ocupate de rebelii houthi din Yemen. În atare situație, există cu adevărat multe semne de întrebare dacă SUA ar fi dispuse să-și golească și mai mult magaziile și să rămână fără stocuri de rachete.

În atare situație, cel mai probabil ar fi ca europenii și americanii să se reorienteze și să dea Ucrainei alte arme cu bătaie lungă, dar mai puțin eficiente decât rachetele Tomahawk. „Ar mai fi unele soluții din partea europenilor și a americanilor. Ar putea să le dea până la urmă nemții din rachetele lor Taurus. Aceasta ar fi una din posibilități”, adaugă generalul Dan Grecu.

Până acum, SUA au donat Ucrainei HIMARS cu bătaie lungă, iar francezii și britanicii au urmat exemplul american. Astfel, Ucraina a primit Storm Shadow, din partea britanicilor, și SCALP-EG, din partea francezilor, numai că cele două țări nu au stocuri importante. De fapt, este vorba de celebrele rachete de croazieră de producție franco-britanică, cu rază lungă de acțiune și vizibilitate redusă. Aceste rachete sunt lansate din aer și au fost dezvoltate începând cu 1994 de francezii de la Matra și britanicii de la British Aerospace. În prezent, aceste rachete sunt fabricate de MBDA sub numele de Storm Shadow (denumirea britanică), respectiv SCALP-EG în Franța (Système de Croisière Autonome à Longue Portée – Emploi Général).

„Ceea ce dorește Ucraina în acest moment este să obțină mijloace cu care poate să lovească în adâncimea dispozitivului Federației Ruse. Și caută să obțină alte arme în afară de dronele pe care deja le-a folosit, în special împotriva infrastructurii energetice. Iar când mă refer la infrastructură energetică, mă refer la rafinăriile sau depozitele de carburant ale Federației Ruse și la rețeaua electrică. Acum, cam același lucru se ar putea obține și cu astfel de rachete care au o rază lungă de acțiune”, punctează generalul Dan Grecu.

Până atunci, în disperare de cauză, Ucraina încearcă să inoveze, iar în multe cazuri reușește. Astfel, Kievul a anunțat deja că are propria rachetă balistică și că aceasta este capabilă să lovească ținte aflate chiar și la 3.000 de kilometri. Așa a apărut Flamingo, o rachetă care ar rivaliza cu Tomahawk, susține partea ucraineană, însă nu există foarte multe dovezi în acest sens. Chiar și așa, Flamingo au fost obținute din convertirea unor rachete vechi sovietice, prea puțin eficiente în prezent, dar transformate într-o armă de temut, ceea ce reprezintă o performanță lăudabilă pentru o țară ca Ucraina.

Generalul (r) Dan Grecu este șeful generalilor români în rezervă (președinte al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România - n.r.), are studii în Canada, Belgia și Italia și e doctor în științe militare și informații. A fost șef al Echipei Naționale la Comandamentul Central American pentru operațiile din Irak și Afganistan, dar și observator militar în Misiunea ONU din Etiopia și Eritreea și șef al Echipei Române de Legătură la Comandamentul Regional Sud al ISAF din Kandahar, Afganistan, iar în acei ani a fost decorat pe rând de SUA, NATO și ONU.  

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri