Trei aparate de zbor Chinook au părăsit perimetrul securizat al aeroportului Hamid Karzai pentru a ajunge la un hotel din apropiere, The Baron, cu scopul de a-i recupera pe cetăţenii americani, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Este pentru prima dată de la debutul crizei când armata americană şi-a demonstrat capacitatea de a părăsi perimetrul securizat al aeroportului pentru a veni în ajutorul celor care doresc să părăsească Afganistanul.
Grupul evacuat la bordul elicopterelor intenţiona să se deplaseze pe jos la aeroport, dar mulţimile făceau dificil accesul, provocând îngrijorare în rândul oficialilor americani.
"Nu erau toţi siguri că vor putea trece", a spus John Kirby. "În consecinţă, comandanţii de pe teren au luat iniţiativa de a trimite aceste elicoptere pentru a-i recupera".
Anterior, preşedintele Joe Biden s-a referit la evacuarea a 169 de americani, fără a da însă detalii.
Soldaţii americani, care controlează aeroportul Hamid Karzai pentru a facilita operaţiunile de evacuare, nu l-au părăsit până acum pentru a evita riscul unei ciocniri cu talibanii, informează Agerpres.
Armata americană a părăsit perimetrul securizat al aeroportului și au trimis elicoptere pentru a evacua 169 de cetăţeni americani
Armata americană a trimis trei elicoptere pentru a evacua 169 de americani care nu au putut ajunge la aeroportul din Kabul, a declarat vineri un oficial american.
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Papa Leon al XIV-lea, aşteptat în Camerun cu un mesaj de pace
2

17
Scandal în Parlamentul polonez: ”Israelul este noul al III-lea Reich”
17

1.025
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
1.025

32
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
32

2.106
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
2.106

27
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
27

3.348
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
3.348

72
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
72

4.582
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
4.582

2.023
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
2.023

85
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
85

1.239
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.239

54
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
54
















Comentează