Armata americană elimină 12 membri ISIS în atacuri aeriene din Siria

Autor: Diana Pană

Publicat: 16-12-2024

Actualizat: 16-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: National Defense Magazine

Armata americană susține că a ucis mai mulți membri ai organizației Statul Islamic din Siria. Aceștia au fost lichidați în timpul unor atacuri aeriene. Atacurile au vizat taberele grupării teroriste, informează Mediafax.

Armata americană a anunțat luni că a ucis 12 membri ai grupării Stat Islamic în timpul atacurilor aeriene din Siria. Acestea au vizat „liderii, luptătorii și taberele” grupării jihadiste, potrivit Le Figaro.

Loviturile au fost efectuate „pentru a împiedica gruparea teroristă să efectueze operațiuni externe și pentru a se asigura că ISIS nu caută să profite de situație pentru a se reconstitui în centrul Siriei”, se arată în comunicatul comandamentului militar american din Orientul Mijlociu (Centcom).

„Nu există nicio informație despre victime civile” a mai transmis Centcom despre loviturile efectuate în zonele care au fost controlate armata fostului președinte sirian Bashar al-Assad. Acesta a fost îndepărtat de la putere în urma unei ofensive surprinzătoare a unei alianțe a rebelilor sirieni.

Americanii au aproximativ 900 de militari în Siria și 2.500 în Irak, ca parte a coaliției internaționale înființate în 2014 pentru a lupta împotriva ISIS în cele două țări.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri