DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Armata elveţiană transportă apă cu elicopterul pentru animalele fermierilor

vaca bovine

Elicopterele din dotarea forţelor armate elveţiene au fost mobilizate pentru a transporta apă pentru mii de animale însetate care suferă de pe urma temperaturilor ridicate înregistrate în ţara pajiştilor alpine, transmite Reuters.

Ploile reduse din acest an i-au făcut pe fermieri să ceară intervenţia armatei pentru adăparea animalelor şi pentru a evita situaţia de anul trecut când seceta a provocat o criză de nutreţ la finalul anului, potrivit Agerpres.

În prezent este în derulare o operaţiune de două săptămâni în cadrul căreia elicopterele de tip Super Puma transportă apă pentru a reumple rezervoarele utilizate de fermieri la adăpatul vacilor dar şi al altor animale precum porci sau capre.

"Ne confruntăm cu o lipsă mare de apă în acest an", spune Frederic Menetrey, responsabil pentru agricultură în cantonul Fribourg. "Asta are un impact mare asupra pajiştilor, creşterii animalelor dar şi asupra agriculturii în zonele de câmpie", a adăugat Menetrey.

Fără aprovizionarea cu apă în regim de urgenţă, animalele ar fi trebuit să fie coborâte din zonele înalte de păşunat, pentru a putea fi hrănite în zonele joase de câmpie, unde în mod normal în lunile de vară se produce fânul cu care sunt hrănite animalele iarna.

"Vor mânca fânul pe care trebuiau să îl mănânce la iarnă, astfel că situaţia se va înrăutăţi la finele anului", a spus Menetrey.

Fermierul Jacques Ruffieux, a cărui cireadă de 130 de vite are nevoie de 10.000 de litri de apă pe zi, spune că 2022 a fost un an dificil, cu foarte puţine ploi. "Începând din 27 iunie, am avut doar 30 de litri de precipitaţii. Practic nimic", spune fermierul care a adăugat că armata a intervenit la timp. "Eram la o zi şi jumătate până ajungeam la zero. A fost foarte aproape", a precizat fermierul.

Comandatul armatei teritoriale elveţiene, generalul Mathias Tuescher, spune că şase elicoptere au fost mobilizate pentru acest efort, care se va derula până la 19 august. În total, aproximativ 400.000 de tone de apă ar putea fi transportate de elicoptere pentru alimentarea rezervoarelor, cu 1,5 tone de apă transportate la fiecare zbor.

Operaţiuni similare au fost derulate şi cu prilejul secetelor din 2015 şi 2018. "Ţinând cont de încălzirea globală, există probabilitatea ca acest gen de misiune să devină mai frecvent în viitor", a spus generalul Mathias Tuescher.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.