Armata israeliană anunță atacul asupra unui complex al Hamas din Rafah. Oficialii palestinieni susţin că aceștia au lovit defapt o tabără de refugiaţi

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-05-2024

Actualizat: 27-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Al Jazeera

Armata israeliană a efectuat o lovitură precisă asupra unui complex al Hamas din Rafah, in formează Rador Radio România.

Armata israeliană a declarat duminică că a efectuat o lovitură precisă asupra unui complex al Hamas din orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, dar că revizuiește incidentul, în urma unor informaţii potrivit cărora atacul a provocat un incendiu și au fost răniți civili. "O aeronavă a IDF a lovit un complex Hamas din Rafah în care acționau teroriști Hamas importanți.

Lovitura a fost efectuată împotriva unor ținte legitime în conformitate cu dreptul internațional, folosind muniții precise și pe baza unor informații precise care indicau utilizarea zonei de către Hamas", a declarat armata.

"IDF are cunoștință de informaţii care indică faptul că, în urma loviturii și a incendiului mai mulți civili din zonă au fost răniți. Incidentul este în curs de revizuire", a precizat armata israeliană.

Oficialii palestinieni susţin că forţele israeliene au lovit o tabără de refugiaţi din Rafah, şi nu un complex Hamas

Bilanțul atacului israelian de duminică din Rafah este acum de cel puțin 35 de morți și zeci de răniți, potrivit ministerului palestinian al sănătății din Gaza.

Ministerul a precizat că cei uciși și răniți sunt în majoritate femei și copii. CNN nu poate verifica în mod independent bilanțul morților furnizat de minister din cauza lipsei accesului presei internaționale în zona de război.

"Nu există niciun spital în Rafah cu o capacitate suficientă pentru a prelua acest număr de morți și răniți, provocând confuzie în rândul echipelor de ambulanță cu privire la locul unde să îi transfere", a declarat anterior ministerul. Oficialii din Gaza și societatea Semiluna Roșie Palestiniană au declarat că zona care a fost lovită este o tabără pentru persoanele strămutate.

Armata israeliană susține că a vizat un complex Hamas din Rafah, dar că este la curent cu informaţiile privind victimele civile și că incidentul este în curs de examinare. Videoclipurile postate pe rețelele de socializare arată un incendiu de proporții la fața locului, cu paramedici și pompieri care se luptă să gestioneze situaţia. Zona vizată includea un container mare folosit ca adăpost pentru zeci de familii, înconjurat de sute de corturi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri