DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Armata lituaniană a primit puteri extinse la graniţa cu Belarus, pe unde migranții încearcă să intre în UE

bursa.ro
granita bariera gard migranti

Armata lituaniană a primit puteri extinse la graniţa cu Belarus în urma unei creşteri accentuate a numărului de migranţi care sosesc la frontiera de est a ţării, informează DPA.

Parlamentul lituanian a aprobat vineri un decret corespunzător prezentat de preşedintele Gitanas Nauseda, potrivit agerpres.ro.

Modificările vor permite soldaţilor care patrulează cu grănicerii să oprească şi să percheziţioneze vehiculele şi oamenii. De asemenea, ei vor putea folosi "echipament special", conform decretului, care nu dă mai multe detalii.

Guvernul de la Vilnius l-a acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că aduce în mod deliberat un număr mare de refugiaţi la frontiera externă a UE.

Ca răspuns la sancţiunile occidentale înăsprite împotriva fostei republici sovietice, Lukaşenko a anunţat la sfârşitul lunii mai că Minskul nu va mai împiedica migranţii să-şi continue deplasarea spre UE.

De atunci, Lituania se confruntă cu un aflux mare de migranţi din Orientul Mijlociu la graniţa sa de aproape 680 de kilometri cu Belarus.

Ţara a declarat starea de urgenţă şi a început să construiască un gard.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.