Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armata rusă îşi intensifică atacurile cu drone kamikaze iraniene în Ucraina

The National
drone iran

Președintele Ucrainei și șefii serviciilor de securitate s-au întâlnit luni pentru a planifica modalități de contracarare a utilizării de către armata rusă a "noilor tipuri de arme", după ce forţele ruseşti şi-au intensificat atacurile folosind drone de luptă iraniene, au spus surse de la cabinetul președintelui și un oficial regional, scrie Reuters, potrivit Rador.

Forțele ruseşti au efectuat cel puțin cinci atacuri asupra unor ținte din Odesa folosind drone Shahed-136 în ultimele zile, a declarat Serhii Bratciuk, purtătorul de cuvânt al administrației regionale din Odesa, într-o conferinţă de presă. Unul dintre atacuri a lovit un obiectiv militar nedezvăluit din regiunea de sud, la primele ore ale zilei de luni, a spus el.

"Inamicul încearcă să-şi economisească rachetele... Aceste drone Shahed sunt mult mai ieftine, pot fi folosite mult mai frecvent și în perechi. Vedem că inamicul poate chiar lansa mai multe dintre aceste drone kamikaze pentru un singur atac", a adăugat el. Președintele Volodimir Zelenski a denunțat vineri folosirea de către Rusia a dronelor iraniene, iar administraţia de la Kiev a retras acreditarea ambasadorului iranian și a redus personalul diplomatic iranian din Kiev. Autorităţile din Iran, care au negat furnizarea de vehicule aeriene fără pilot către Rusia, au declarat că vor răspunde cu "acțiuni proporționale".

Luni, Zelenski a avut o întâlnire cu comandantul armatei Valeri Zalujnîi, directorul serviciului de informații militare, ministrul apărării și diferite alte personalități militare și de securitate, a anunţat separat cabinetul președintelui.

"În timpul întâlnirii, participanții s-au concentrat separat pe problema utilizării de către inamic a noilor tipuri de arme și au schițat planuri pentru a contracara astfel de mijloace", se arată într-un comunicat, fără a fi oferite detalii despre respectivele planuri.

Noi tipuri de arme, inclusiv sistemele de rachete Himars, armele antitanc Javelin și dronele turcești Bayraktar, au avut un impact vizibil asupra cursului războiului declanşat de Rusia în luna februarie.

Autoritățile militare din sudul Ucrainei au declarat sâmbătă că au doborât, vineri, mai multe drone iraniene Shahed-136 deasupra mării, lângă porturile Odesa și Pivdenîi. Separat, forțele aeriene au anunţat că o dronă iraniană mai mare, de tipul Mohajer-6, a fost doborâtă pentru prima dată în Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.