Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armata rusă vrea să creeze un coridor spre Transnistria

Deschide.md
Rustam Minnekaev

Ministerul rus al Apărării anunță obiectivele din faza a doua a invaziei în Ucraina.

Potrivit adjunctului comandantului Districtului militar „Centru”, Rustam Minnekaev, unul dintre scopurile războiului ar fi și crearea unui coridor către regiunea transnistreană, „unde sunt înregistrate cazuri de intimidare a vorbitorilor de limbă rusă”, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Potrivit acestuia, controlul forțelor armate ruse asupra Donbasului va permite crearea unui coridor terestru către peninsula Crimeea. La fel, controlul asupra sudului Ucrainei va permite crearea unui coridor către regiunea transnistreană.

„Controlul asupra sudului Ucrainei reprezintă o altă ieșire către Transnistria, unde se înregistrează cazuri de intimidare a vorbitorilor de limba rusă. Se pare că acum noi suntem în război cu toată lumea, așa cum a fost în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Toată Europa, toată lumea a fost împotriva noastră. Acum este aceeași situație. Lor niciodată nu le-a plăcut de ruși”, a spus acesta, citat de TASS.

De menționat că nu este prima dată când R. Moldova apare ca parte componentă a planului de invazie în Ucraina a militarilor ruși. La începutul lunii martie, la o săptămână de la invazie, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, le-a prezentat generalilor săi o hartă care prezenta direcțiile de atac asupra Ucrainei. Aceasta a fost divizată în 4 părți, arătând și mișcări de trupe în direcția regiunii transnistrene.

Drept urmare, ambasadorul Belarusului în R. Moldova, Anatoli Kalinin, a fost convocat la MAEIE pentru a oferi explicații pe marginea acestui subiect. Atunci, Kalinin a menționat „prezentarea incorectă de responsabilii de la Ministerul Apărării Republicii Belarus a informațiilor respective”.

Totodată, amintim că la mijlocul lunii martie, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a îndemnat rușii care se află pe teritoriul R.Moldova să reclame cazurile de discriminare pe motive naționale, lingvistice, culturale, religioase și de altă natură. Ca urmare, mii de ruși și vorbitori de limbă rusă din R. Moldova au venit cu o reacție la anunțul misiunii diplomatice, declarând că nu vor să fie „salvați” de Rusia, ci lăsați în pace.

„Nu trebuie să fim salvați! R. Moldova este cel mai prietenos stat cu străinii! Poți locui aici ani de zile fără să știi limba română! Dacă într-o companie este cel puțin un vorbitor de limbă rusă, atunci toți trec la limba rusă. Am testat acest lucru pe mine. Și da, rușii sunt mult mai discriminați chiar în Rusia decât în altă parte”, scriau internauții.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.