Armistitiu in Fasia Gaza, fara respectarea cerintelor Hamas

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 27-08-2014

Actualizat: 28-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Hamas a fost lovită dur şi nu a obţinut niciuna din cererile sale pentru a semna încetarea focului", a declarat Netanyahu într-o conferinţă de presă la Ierusalim, aceasta fiind prima sa declaraţie publică de la intrarea în vigoare a armistiţiului marţi seara.


"Hamas cerea pentru a semna o încetare a focului un port şi un aeroport în Gaza, eliberarea prizonierilor palestinieni, o mediere turcă, plata salariilor funcţionarilor şi alte cereri, dar nu a obţinut nimic", a afirmat el.

"Am acceptat să ajutăm la reconstrucţia teritoriului din motive umanitare, dar numai sub controlul nostru", a adăugat premierul.
Enumerând "succesele" operaţiunii "Frontieră de protecţie", el a declarat că "Hamas nu a mai suferit o astfel de înfrângere din momentul creării sale, scrie Mediafax.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri