Arsenal a arătat "multă determinare" în victoria cu 6-0 împotriva lui Lens, a spus Arteta

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 30-11-2023

Actualizat: 30-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: footyheadlines.com

Antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a apreciat "agresivitatea şi determinarea" fotbaliştilor săi în demonstraţia ofensivă de miercuri împotriva lui Lens (6-0), sinonimă cu calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor de pe primul loc în grupă, relatează AFP.

"Eu nici măcar n-am visat aşa ceva! Aveam ocazia să ne calificăm de pe primul loc în grupă, am făcut-o într-o manieră convingătoare împotriva unei echipe cu adevărat bune", a declarat antrenorul londonezilor într-o conferinţă de presă.

"Încă de la început, echipa a arătat multă agresivitate, determinare, ca să meargă înainte. Totul a mers bine, mai ales primele treizeci de minute. Sunt foarte mulţumit că am câştigat acest meci, ne-am făcut treaba", a spus Arteta.

Arsenal conducea deja cu 4-0 în minutul 27 în faţa unei echipe depăşite, care a greşit grav în apărare. A fost cea mai aspră înfrângere a unei echipe franceze în cupele europene după cea suferită de Bordeaux la Parma (0-6), în martie 1999 în Cupa UEFA, potrivit statisticianului Opta.

Lui Arteta i-a plăcut în mod deosebit dorinţa de victorie arătată de jucătorii săi, mai ales Gabriel Jesus, care a sărbătorit o intrare asupra unui adversar la finalul partidei ca şi cum ar fi marcat.

"Când echipa are acest limbaj al corpului, trăind fiecare acţiune şi fiecare meci aşa cum o facem noi, asta anunţă lucruri bune", a spus tehnicianul spaniol, care a amintit legătura dintre formaţia sa şi suporteri.

"Echipa vrea să câştige, să nu cedeze nimic şi este mentalitatea de care avem nevoie ca să devenim mai buni", a adăugat Arteta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri