Căpitanul Martin Odegaard, absent de aproape două luni, ar putea reveni în lotul lui Arsenal pentru meciul de miercuri din Liga Campionilor cu Bayern Munchen, de la Londra, a anunţat marţi antrenorul Mikel Arteta, citat de AFP, potrivit Agerpres.
"A fost foarte aproape (de revenire) în meciul precedent", duminică, împotriva lui Tottenham (4-1), a declarat spaniolul în conferinţa de presă dinaintea meciului. "Sperăm să poată face parte din lot mâine (miercuri)".
Conducătorul de joc norvegian s-a accidentat la genunchi pe 4 octombrie şi nu a mai fost în echipă de atunci.
Arteta speră de asemenea să-i recupereze în zilele următoare pe atacanţii Viktor Gyokeres şi Kai Havertz, acesta din urmă fiind absent din cauza unei accidentări la genunchi încă din etapa inaugurală a Premier League, pe 17 august.
Încă o absenţă pe termen lung şi încă o veste bună în ceea ce-l priveşte pe Gabriel Jesus, atacantul central indisponibil din ianuarie din cauza unei accidentări la genunchi şi "destul de aproape" de o revenire "mai devreme decât se aştepta", potrivit lui Arteta.
Confruntarea dintre Arsenal şi Bayern Munchen pune faţă în faţă primele două clasate în Liga Campionilor, ambele cu patru victorii din tot atâtea meciuri.
"Suntem într-o poziţie foarte favorabilă şi cu siguranţă vrem să rămânem acolo", a spus Mikel Arteta, pentru care duelul trebuie abordat "cu intenţia de a-l câştiga".
"Ştim că ne aşteaptă un meci magnific şi foarte solicitant", a adăugat el.
"Tunarii" sunt în fruntea Premier League datorită unei defensive foarte solide, în ciuda absenţei fundaşului Gabriel, şi el accidentat. Bayern Munchen domină şi ea Bundesliga,după zece victorii şi o remiză, graţie mai ales atacanţilor Harry Kane şi Michael Olise.
"Am fost foarte constanţi în ambele competiţii, la fel şi ei. Mâine (miercuri) va fi un test excelent care ne va permite să vedem unde ne aflăm", a comentat Arteta.
Pentru fundaşul Jurrien Timber, care a vorbit înaintea sa la conferinţa de presă, "Bayern Munchen este un club mare, are o echipă excelentă, jucători excelenţi, un antrenor excelent, aşa că va fi un meci dificil în orice caz".
"Cred că ambele echipe vor să preseze, vor să joace, aşa că va fi un meci pasionant pentru suporteri", a spus olandezul.






























Comentează