DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Arsene Wenger ar putea deveni antrenorul lui AS Roma

www.agerpres.ro
Arsene Wenger

Arsene Wenger (69 de ani) este aproape să revină în fotbal. Tehnicianul francez are şanse mari să fie numit principal la AS Roma. Calciomercato.com anunţă că oficialii clubului italian sunt dezamăgiţi de începutul slab de sezon şi sunt dispuşi să-l demită pe Eusebio Di Francesco (49 de ani).

Wenger este liber de contract din iunie 2018, după ce şi-a închis conturile cu Arsenal, pe care a pregătit-o mai bine de 20 de ani. Aşa cum a promis încă din momentul în care a părăsit capitala Angliei, Wenger nu s-a retras din fotbal şi va accepta o nouă propunere în cazul în care se va ivi ocazia. Potrivit presei din Italia, primul nume mare dispus să îl angajeze pe Wenger este AS Roma. Eusebio Di Francesco nu mai reuşeşte rezultatele din sezonul trecut. Echipa a ajuns pe locul 11 în Serie A, iar oamenii cu drept de decizie sunt gata schimbe strategia în iarnă, prin aducerea francezului.

Wenger a antrenat Arsenal în 1206 meciuri. În cei 22 de ani a câştigat 3 campionate, 7 trofee FA Cup şi 7 Supercupe ale Angliei. Înainte să ajungă în Anglia, Arsene le-a mai pregătit pe Strasbourg U19, Nancy, Monaco şi Nagoya Grampus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.