După repetate amânări, NASA este în sfârşit gata să lanseze mult aşteptata misiune Artemis 2, care va trimite oameni înapoi pe orbita selenară pentru prima dată în peste 50 de ani, o misiune care va aduce şi 6 premiere în istoria zborurilor spaţiale, transmite luni Space.com, potrivit Agerpres.
Din echipajul Artemis 2 fac parte comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover şi specialistul misiunii Christina Koch de la NASA, precum şi specialistul misiunii Jeremy Hansen de la Agenţia Spaţială Canadiană, care au fost selectaţi pentru această misiune în 2023.
Echipa este programată să decoleze de pe rampa de lansare 39B de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida începând de miercuri, 1 aprilie, la ora 23: 24 GMT. Aceştia se vor afla la bordul capsulei Orion, în vârful rachetei Space Launch System (SLS) a NASA, înaltă de 98 de metri, care îi va propulsa pe o traiectorie în jurul Lunii şi înapoi. Misiunea urmează să dureze 10 zile.
Pe lângă faptul că vor ajuta la pregătirea pentru o întoarcere pe suprafaţa Lunii şi pentru construirea eventuală a unei baze selenare, fiecare membru al echipajului va doborî mai multe recorduri - atât colectiv, cât şi individual.
Space.com publică cele mai importante şase premiere ale misiunii Artemis 2.
1. Primul astronaut de culoare care vizitează Luna
Cu Artemis 2, pilotul Victor Glover va intra în istorie ca primul astronaut de culoare care vizitează mediul selenar şi primul astronaut de culoare care se aventurează dincolo de orbita joasă a Pământului (LEO). Fostul pilot de avion de vânătoare, în vârstă de 49 de ani, a petrecut anterior 168 de zile pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) între noiembrie 2020 şi mai 2021, devenind primul astronaut de culoare care a vizitat staţia. În această misiune, el a intrat în istorie şi ca prima persoană care a pilotat capsula Crew Dragon a SpaceX, în prima sa misiune de a transporta un echipaj pe ISS.
În timpul misiunii Artemis 2, Glover va deveni, de asemenea, prima persoană care pilotează capsula spaţială Orion a NASA, când va prelua controlul modulului, altfel autonom, într-o fereastră de aproximativ două ore, denumită "operaţiuni prox", la scurt timp după lansare, în timp ce echipajul se află încă pe orbita Pământului, potrivit unei fişe informative a NASA. Această etapă va oferi date cruciale pentru astronauţii viitoarelor misiuni, inclusiv Artemis 3, care va încerca andocarea cu un modul de aselenizare în zona de orbită inferioară (LEO), şi respectiv Artemis 4, care va duce, în sfârşit, un echipaj uman înapoi pe Lună.
2. Prima femeie care vizitează Luna
Specialistul misiunii Christina Koch va fi prima femeie care va merge dincolo de LEO şi va vizita mediul selenar.
Koch, în vârstă de 47 de ani, deţine şi recordul pentru cele mai multe zile consecutive petrecute în spaţiu de o femeie, petrecând 328 de zile pe ISS între martie 2019 şi februarie 2020. În timpul acestei misiuni, Koch a participat şi la prima ieşire în spaţiu complet feminină alături de colega sa, astronautul NASA, Jessica Meir. Recordul pentru cele mai multe zile neconsecutive petrecute în spaţiu de o femeie este deţinut de astronauta NASA Peggy Whitson, acum pensionară, care a petrecut 665 de zile în spaţiu în trei zboruri spaţiale, aminteşte Space.com.
În timpul misiunii Artemis 2, Koch şi colegul său, specialistul misiunii Jeremy Hansen, vor fi primii care vor trece la treabă, la aproximativ 40 de minute după lansare, pentru a ajuta la instalarea sistemelor vitale de susţinere a vieţii în interiorul capsulei, conform calendarului propus al misiunii.
3. Primul non-american care vizitează Luna
Jeremy Hansen este al treilea membru al echipajului care va deschide personal noi drumuri în timpul următoarei misiuni. Canadianul în vârstă de 50 de ani va deveni primul non-american care vizitează mediul selenar şi doar al 10-lea canadian care se lansează în spaţiu.
El este singurul membru al echipajului care nu a fost încă în spaţiu. Drept urmare, el ar putea experimenta "sindromul de adaptare spaţială", care este în esenţă o versiune extremă a răului de mişcare care afectează aproximativ jumătate dintre astronauţii aflaţi la prima călătorie.
"Sunt cu siguranţă îngrijorat de asta", a declarat Hansen anterior pentru Ars Technica. Dacă va fi afectat, va trebui să fie "foarte conştient" de mişcările sale şi "să încerce să minimizeze" ceea ce trebuie să facă în etapele iniţiale ale misiunii, a adăugat el.
4. Cel mai în vârstă astronaut care a vizitat Luna
Pentru a nu rămâne mai prejos de restul echipajului său, comandantul misiunii, Reid Wiseman, va stabili şi un record individual în timpul viitorului survol circumlunar, devenind cea mai în vârstă persoană care a vizitat mediul selenar.
Wiseman a împlinit 50 de ani în noiembrie (cu 77 de zile înaintea lui Hansen) şi va prelua recordul legendarului astronaut NASA Alan Shepard, care avea 47 de ani când a pus piciorul pe Lună în timpul misiunii Apollo 14 în 1971. Shepard a fost, de asemenea, primul american în spaţiu, lucru pe care l-a realizat la bordul capsulei Freedom 7 în 1961, mai notează Space.com.
Interesant este că Hansen şi Glover sunt, de asemenea, mai în vârstă decât era Shepard în timpul misiunii Apollo 14, iar Koch este cu doar 72 de zile mai tânără, ceea ce sugerează că NASA acordă prioritate experienţei în programul Artemis.
5. Cea mai mare distanţă faţă de Pământ la care au ajuns oamenii
Echipajul Artemis 2 este trimis în mediul selenar pe o "traiectorie de întoarcere liberă", ceea ce înseamnă, în esenţă, că vor face o cursă în jurul Lunii şi se vor întoarce pe Pământ fără a fi nevoie să efectueze o aprindere a motoarelor pentru repoziţionare. Acest lucru este diferit de majoritatea misiunilor Apollo ulterioare, care au intrat pe o orbită temporară în jurul Lunii.
Ultima traiectorie de întoarcere liberă a fost finalizată de echipajul Apollo 13, care a fost nevoit să aleagă această soluţie după ce o explozie produsă la bordul capsulei lor a dus la abandonarea obiectivului de aselenizare. Misiunea Artemis 1 a făcut, de asemenea, un zbor similar în jurul Lunii, dar fără echipaj.
În timpul acestei misiuni, echipajul Artemis 2 este aşteptat să atingă o distanţă maximă de 402.000 de kilometri de Pământ - cu aproximativ 2.400 km mai departe decât astronauţii misiunii Apollo 13, care deţineau anterior acest record. Acest lucru se va întâmpla în timp ce echipajul nu va avea contact radio timp de până la 50 de minute, în timp ce traversează faţa nevăzută a Lunii.
În stilul "Star Trek", astronauţii Artemis 2 vor merge literalmente "cu îndrăzneală acolo unde nicio fiinţă umană nu a mai mers până acum". Şi având în vedere că viitoarele misiuni selenare, precum Artemis 4, nu vor folosi o traiectorie de întoarcere liberă, acest record ar putea rezista pentru o perioadă destul de lungă - poate chiar până când oamenii vor vizita Marte.
6. Cea mai mare viteză de reintrare (şi cei mai rapizi oameni din istorie)
Datorită traiectoriei unice a misiunii, echipajul Artemis 2 va reintra în atmosfera Pământului la viteze puţin mai mari decât oricare alţi astronauţi din istorie. NASA estimează că viteza maximă de reintrare a echipajului va fi puţin peste 40.200 km/h, ceea ce ar depăşi recordul de reintrare deţinut în prezent de astronauţii Apollo 10, care au intrat în atmosfera Pământului după ce au ars excesul de combustibil la întoarcerea dintr-un survol selenar în 1969.
Unii experţi s-au întrebat dacă scuturile termice ale navei spaţiale Orion pot face faţă temperaturilor ridicate rezultate. Cu toate acestea, NASA este încrezătoare că scuturile îşi vor face treaba.
Astfel, astronauţii Artemis 2 vor deţine şi recordul de viteză al omenirii (pentru că reintrarea este cea mai rapidă parte a oricărei misiuni spaţiale). Cu toate acestea, nu este cea mai mare viteză atinsă de un obiect creat de om. Acest record aparţine sondei solare Parker a NASA, care a atins viteze maxime de aproximativ 692.000 km/h în timpul recentelor survoluri prin atmosfera solară.
Alte premiere
Pe lângă premierele majore enumerate mai sus, misiunea Artemis II va marca şi alte câteva. De exemplu, misiunea va marca prima lansare cu echipaj uman a mega-rachetei SLS a NASA şi prima dată când oamenii au călătorit la bordul - şi au pilotat - nava spaţială Orion.
În mod similar, o mare parte din tehnologia testată la bordul capsulei spaţiale Orion este utilizată în spaţiu pentru prima dată. Unul dintre cele mai importante exemple în acest sens este sistemul de comunicaţii optice Orion Artemis 2, care foloseşte lasere pentru a trimite şi primi mesaje de pe Pământ şi va servi drept bază pentru viitoarele relee de comunicaţii la baza selenară planificată de NASA.
Şi nu în ultimul rând, Artemis 2 va avea prima toaletă complet funcţională care a vizitat Luna, deoarece modulele folosite de astronauţii Apollo erau echipate doar cu "tuburi de descărcare" şi pungi de unică folosinţă.




























Comentează