Premium
Consultantul politic Arthur Suciu a publicat recent, la editura Adenium, romanul ”În gaură”. Despre el și puțină politică o să vorbim în cele de mai jos.
Alexandru Petria: - Consultant politic, cum te simți acum Arthur Suciu în piele de romancier?
Arthur Suciu: - Eu sunt mai degrabă un filosof, distribuit in diverse roluri. Consultant politic? Formula e pretențioasă, fără acoperire. Consultanții politici sunt adesea inși fără o calificare precisă, ca și analiștii politici. Nu mă recunosc în această categorie. Prefer să cred că sunt un simplu comunicator politic, mai ales unul care scrie și interpretează texte politice. Sunt un copywriter și un hermeneut al discursului politic. După părerea mea, acest discurs este definitoriu pentru epoca pe care o trăim, așa cum era altădată discursul religios. Discursul literar este doar o alternativă discursivă raportată, în diverse forme, la discursul politic dominant. Autorul unui roman este cineva care-și asumă statutul riscant de sursă discursivă. Forța literaturii vine din capacitatea de a prezenta construcții noi ale realității, noi și diferite de aceea propusă de politic. În ceea ce mă privește, am început să scriu ficțiune când mi-am dat seama că nu mai pot să spun în mod direct ceea vreau. De la o vârstă, îți vine tot mai greu să scrii despre tine. Cine sunt eu? Iată o întrebare la care răspunsul e tot mai improbabil. Ficțiunea e calea cea mai bună de-a spune lucrurilor pe nume fără să fii obligat să dai explicații după aceea. În același timp, ficțiunea este și o șansă de a continua să te cauți pe tine, nu atât în ceea ce scrii, în cuvinte, cât în interstițiile construcțiilor narative conștiente și inconștiente. Eul nostru stă totdeauna pitit în spatele unei metafore sau al unei parabole.
- Chiar nu ți-a cerut nimeni explicații după ”În gaură”, fiindcă unele personaje sunt recognoscibile?!
- Acela care, eventual, mi-ar cere explicații ar trebui să recunoască că nu știe ce este un roman. Literatura n-ar trebui să lezeze pe nimeni în mod personal. Naratorul romanelor lui Charles Bukowski nu este Charles Bukowski. El este, totodată, Charles Buwovski, chiar în mai mare măsură decât personajul real, decât autorul. Această ambiguitate, asumată strategic, creează ficțiunea. Între autor și textul narativ poate exista o relație dialectică, în sensul în care autorul face intenționat trimitere, în textul său, la propria sa situație existențială și socială. Efectul acestei trimiteri este dublu: pe de o parte autentificarea narațiuni, pe de altă parte ficționalizarea realității. Când trecem realitatea în ficțiune, cea care are de pierdut este întotdeauna realitatea. Desigur, mă pot aștepta la atacuri și supărări din partea unor persoane foarte reale. Poate că acesta este un fel interesant sau instructiv de a fi urmărit de propriile personaje. Sper totuși că am fost suficient de obiectiv, încât oricine ar încerca să reconstituie contextul social și existențial al romanului să fie pus în situația de a recunoaște, până la urmă, că nu face altceva decât să distrugă în felul acesta romanul.
- Cred ca ai realizat o premieră. Ai introdus DNA în literatură...
- Este posibil, DNA are într-adevăr o funcție în roman. Am observat că, atunci când concepi strategia de comunicare a unui politician, riscul ca acesta să fie cercetat de DNA nu are nici o relevanță strategică. Nu poți construi o strategie, nu poți gândi un viitor pentru un om politic, plecând de la ideea că va fi arestat (sau că va muri). Consecințele sunt importante însă asupra vieții omului politic. La fel este și-n literatură, unde o acțiunea a DNA are consecințe dramatice asupra personajelor.
- Ce zici de primele reacții la roman?
- Reactiile au fost, cred, foarte bune. A existat de la început un interes față de romanul meu și el se datorează, cred, faptului că am spus lucrurile într-un mod foarte direct, neînvăluit.
- Încearcă o descriere a cărții.
- Am vrut sa scriu o carte scurtă și densă, care să lovească. E vorba desigur despre descrierea unei crize, dar această descriere nu e complet lipsită de umor. Umorul este esențial în literatură, ca si în viață. Diferența dintre discursul politic și cel literar este chiar aceasta: discursul politic este lipsit de umor. Cred că oamenii se pot regăsi în căutările, ca și în blocajele mele. Sorin Delaskela a spus că romanul se putea, la fel de bine, numi ”Blocaj”. Am avut chiar în vedere acest titlu. Romanul prezintă un blocaj pe toate fronturile: existențial, profesional, amoros, iar întrebarea este dacă există o ieșire din acest blocaj.
- Scrii la altceva? Mă refer la literatură.
- Da, vreau să scriu un nou roman, mai puțin autoficțional, deși referințe existențiale vor exista de asemenea cu duiumul. Intenția mea este să evoluez către o abordare ceva mai proiectivă, dar niciodată nu știi ce va ieși până la urmă. Oricât mi-am dorit, n-am reușit să scap cu totul de mine însumi. Acesta este chinul și salvarea mea.
- N-am cum să nu te întreb, în încheiere, și despre politică. Anul acesta o să fii extrem de ocupat, cu două rânduri de alegeri. Se va schimba semnificativ spectrul politic?
- Convingerile mele sunt democrate, în sensul clasic, și deplâng faptul că valorile democrate sunt puse adesea la îndoială chiar de către instituțiile care ar trebui să le apere. Cred că va fi un an foarte dificil din punct de vedere politic, dar mai cred că partidele sunt acelea care trebuie să conducă Guvernul. Sper că ele vor reuși sa treacă peste momentul actual de criză, deși e greu de spus ce se va întâmpla până la urmă. După părerea mea, ne confruntăm cu riscul unui colaps politic chiar în acest an.
- Interviu realizat de Alexandru Petria
