Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Artiştii vând mărţişoare-cărămizi cu autografe la MNTR pentru a susţine construcţia Teatrului independent Griviţa 53

Chris Simion - Mercurian, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Ilona Brezoianu, Medeea Marinescu, Rodica Mandache, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor, Tudor Aaron Istodor, Vlad Logigan, Iuliana Vîlsan, Maria Miu şi restul artiştilor-ctitori invită publicul, în zilele de 27, 28 februarie şi 1 martie la Muzeul Ţăranului Român, între orele 10.00-17.00, să cumpere un mărţişor cu autograf pentru a susţine construcţia teatrului Griviţa 53, potrivit news.ro.

Proiectul Teatrului Grivita 53 s-a născut în 2017, la iniţiativa regizoarei Chris Simion - Mercurian. Cu banii câştigaţi din vânzarea casei moştenite de la bunica sa, regizoarea a cumpărat terenul de pe Calea Griviţei 53, acolo unde va fi construit, după mai bine de 75 de ani, primul teatru independent din România.

Ultimul demers similar i-a aparţinut inginerului constructor Liviu Ciulei, care a construit pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, un teatru privat. Acest lucru se întâmpla în 1946.

Citește și: Valeriu Gheorghiță anunță când se va renunța la purtarea măștii în România

"Campania de strângere de fonduri are mai multe etape şi se va întinde până la finalul anului 2021, atunci când sperăm să avem suma necesară construirii teatrului şi începerii şantierului. Prima etapă a campaniei demarează cu ajutorul iniţiativei „Vindem mărţişoare. Construim un teatru”. Mărţişoarele unicat, în număr de 1.000, sunt create manual de copiii de la Galeria Basil. Acestea sunt modelate sub forma unor cărămizi şi, pentru a le da o valoare sentimentală, ele poartă autograful celor ce sunt şi ctitori ai proiectului: Marian Râlea, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marius Manole, George Ivaşcu, Rodica Mandache, Sanda Manu, Ilona Brezoianu, Tudor Istodor, Vlad Logigan, Maria Miu, Iuliana Vîlsan, Medeea Marinescu, Crina Semciuc, Antoaneta Cojocaru, Mirela Zeta, Corina Moise, Dan Rădulescu, Vlad Zamfirescu, Chris Simion - Mercurian şi mulţi alţii", spun artiştii.

Acestea pot fi achiziţionate din orice colţ al ţării prin precomandă la adresa de e-mail teatru@grivita53.ro sau la telefonul 0727.100.856.

Marian Râlea - "Griviţa 53 - primul teatru construit împreună nu este despre troc. Îmi dai - îţi dau. Este despre încredere. Încrederea ca vom construi ceea ce spunem. E un cec în alb pe care îl cerem...riscant dar curajos. Sunt multe argumente pentru care ai putea investi banii de-o cărămidă în altceva. Dar şi mai multe argumente pentru care să te alături Griviţei 53".

Maia Morgenstern - "Mortarul cu care legăm cărămizile Griviţa 53 este sufletul fiecăruia".

Oana Pellea - "Povestea noastră nu este despre un imobil, ci despre ceea ce suntem şi lăsăm în urmă".

Marius Manole - "În această poveste toţi suntem la fel şi demersul ne aparţine în mod egal. Cărămidă cu cărămidă, om cu om, construim un teatru de care avem nevoie, un teatru al nostru, al tuturor".

Chris Simion - Mercurian - "Este rândul nostru să lăsăm moştenire generaţiilor următoare nu doar un edificiu cultural, ci un exemplu de a fi împreună. Scriem o poveste unică. E primul teatru care se naşte astfel. Ne uneşte spiritul, atitudinea şi bucuria de a construi, dorinţa de a lăsa ceva esenţial în urmă. Dacă un om ne-ar da acum toţi banii pentru a construi acest teatru, n-ar avea valoarea şi energia fiecăruia dintre voi care vă alăturaţi şi deveniţi ctitori".

În paralel cu iniţiativa "Vindem mărţişoare. Construim un teatru", continuă vânzarea cărămizilor-ctitor G53.

"Pentru ca această campanie să ne ofere la final teatrul… trebuie să ne strângem 33.000 de ctitori. 1 cărămidă ctitor este 53 Euro şi este egalată de 5 cărămizi – mărţişor, un mărţişor este 53 lei. Este singurul mărţişor care nu expiră şi singura cărămidă care nu se sparge. Materialul din care este făcută este acelaşi cu care sunt făcute visurile noastre. Împreună chiar putem să reuşim", precizează Chris Simion - Mercurian. Le puteţi achiziţiona de pe site-ul griviţa53.ro.

Cea de-a doua etapă a proiectului va începe în luna aprilie/ mai şi va fi o surpriză vizuală de neuitat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.