Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asa faci bani! Curtea de Conturi a dat iama în afaceriștii de pe litoral și a constatat că majoritatea conduc firme neautorizate

Adevarul
mare marea neagra litoral litoralul pentru toti

Activitățile comerciale desfășurate în zona litoralului sunt efectuate de operatori economici neautorizați, reiese dintr-un raport al Curții de Conturi, care a realizat șase acțiuni de flash-audit în localități de pe malul Mării Negre.

Acțiunea a fost făcută la jumătatea anului trecut:

„Curtea de Conturi a României a realizat, în perioada 04.04.2022 - 27.05.2022, șase acțiuni de flash-audit la unități administrativ-teritoriale din zona litoralului, respectiv UATM Constanța, UATM Mangalia, UATO Eforie, UATO Năvodari, UATC Costinești și UATC Limanu. Auditul a avut drept punct de plecare acțiunea de documentare realizată în anul 2021 asupra legalității și regularității desfășurării activităților autorizabile pe litoral, care a scos în evidență faptul că, în mare măsură, activitățile comerciale desfășurate pe raza unităților administrativ-teritoriale din zona litoralului sunt efectuate/realizate de către operatori economici/comercianți neautorizați, acest aspect având implicații directe în privința sănătății și siguranței consumatorilor, precum și în privința modului de stabilire și încasare a veniturilor bugetelor locale cuvenite din taxele de autorizare”, potrivit unui comunicat de presă.

Curtea de Conturi precizează că obiectivul general al misiunii de audit a vizat identificarea cazurilor de operatori economici care desfășoară activitate comercială în localitățile riverane litoralului Mării Negre, în afara cadrului legal.

„Astfel, în anul 2021, o parte importantă din activitatea comercială desfășurată pe litoralul Mării Negre a fost realizată în afara cadrului legal, cu ocuparea domeniului public în mod abuziv. De asemenea, au fost identificate neconformități în ceea ce privește desfășurarea de activități comerciale fără deținerea de autorizații/acorduri emise de autoritățile de reglementare, dar și legate de modul de efectuare a controalelor pentru reducerea sau eliminarea riscurilor de desfășurare a activităților în afara cadrului legal de către operatorii economici. O altă constatare a auditorilor publici se referă la diminuarea veniturilor bugetelor locale cu valoarea veniturilor nestabilite (provenite din taxele necolectate de către unitățile administrativ-teritoriale), respectiv cu suma de 13.422.438 lei, estimată la nivelul minim al taxelor de autorizare sau cu suma de 22.760.349 lei, estimată la nivelul mediu al taxelor de autorizare”, se menționează în comunicat.

Curtea de Conturi mai arată că, având în vedere că acordarea autorizațiilor de funcționare sau vizarea acestora în anul 2021 s-a făcut pentru mai puțin de jumătate din totalul celor care ar fi trebuit să solicite autorizarea, respectiv faptul că nu au fost încheiate contracte cu operatorii economici privați, spre exemplu pentru serviciile de salubrizare, la bugetul local nu s-au încasat venituri substanțiale care ar fi putut ridica potențialul economic al zonei, în același timp o parte a cheltuielilor fiind suportată chiar de unitățile administrativ teritoriale.

„Pentru a răspunde obiectivului general și obiectivelor specifice ale acțiunilor de flash-audit, echipa de audit a demarat o campanie de conștientizare la nivelul operatorilor economici, prin elaborarea unor chestionare care au avut ca tematică exercitarea activităților de comercializare în zone publice pe litoralul românesc în condițiile autorizării acestora de către unitățile administrativ-teritoriale. Analiza chestionarelor a scos în evidență necesitatea modificării cadrului de reglementare specific, întărirea stării de legalitate în domeniul desfășurării activității de către operatorii economici și, nu în ultimul rând, necesitatea creșterii rolului pro-activ al personalului unității administrativ-teritoriale”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.