ASALTUL GUNOAIELOR ilegale la granița României: 'COLET' de zece TONE, din Grecia

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 01-06-2021

Actualizat: 01-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Zece tone de deșeuri de sticlă pentru care un șofer nu a putut prezenta documente legale au fost oprite la intrarea în România prin Punctul de trecere a frontierei Giurgiu. Deșeurile proveneau din Grecia și urmau să ajungă la o firmă din Călărași.

Potrivit Poliției de Frontieră Giurgiu, polițiștii au verificat duminică un camion condus de un șofer român de 32 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din sticlă, conform Mediafax.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, polițiștii au cerut sprijin comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă, încărcate din Grecia și care aveau ca destinație o societate comercială situată din județul Călărași.

„Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul automarfarului a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă”, au transmis polițiștii din Giurgiu.

Autoritățile nu au permis accesul camionului pe teritoriul României.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri