VIDEO Un expert în turism dezvăluie: Destinația ignorată de turiști, dar care rivalizează cu marile resorturi

Autor: Diana Pană

Publicat: 09-04-2026 09:25

Actualizat: 09-04-2026 09:28

Article thumbnail

Sursă foto: visitpolska.info

Un expert în turism are o recomandare neașteptată privitoare la vacanța de vară. Se află în Europa, este la fel de bună ca Mediterana, dar nu are aglomerație, spune expertul despre coasta baltică a Poloniei, scrie Mediafax.

Expertul în călătorii Simon Calder susține că zona de litoral a Poloniei este la fel de bună ca Mediterana, dar mai ieftină și fără aglomerație, potrivit The Independent. Este o destinație subestimată pe care cei mai mulți turiști nu o iau în calcul atunci când fac planuri pentru vacanța la plajă.

„Raiul băilor de mare”

Recomandând coasta baltică a Poloniei, Calder a etichetat destinația drept „raiul băilor de mare”. Deși apa poate fi puțin mai rece decât cea a Mediteranei, plajele liniștite compensează, a explicat expertul.

Partea din regiune pe care Calder o recomandă este stațiunea Sopot, din secolul al XIX-lea, aflată la doar 20 de minute cu trenul de Gdansk. Și turiștii au cuvinte de laudă despre zonă.

„Plajă frumoasă, cu o promenadă colorată, cu clădiri istorice, un dig minunat și un fel de spa pe plajă, așa cum aveau stațiunile de pe litoral pe vremurile bune. Plaja în sine impresionează prin lățimea și nisipul fin și frumos”, a scris un vizitator pe TripAdvisor.

„Oraș foarte liniștit, cu un dig minunat din lemn și o plajă impecabil de curată. Zona este ca o călătorie înapoi în timp, cum era litoralul foarte calm. Am luat trenul din Gdansk”, a explicat alt turist.

Swinoujscie, plaja care pare nesfârșită

Un alt loc recomandat de Simon este Swinoujscie, situat în vestul extrem al litoralului polonez, chiar la granița cu Germania. Plaja este mare și frumoasă, așa cum o descriu turiștii.

Un turist a numit-o „cea mai frumoasă plajă din Polonia”, în timp ce altul a descris-o drept „o plajă care pare să se întindă la nesfârșit.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri