Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asasinul deputatului britanic hăcuit în biserică a fost condamnat la închisoare pe viaţă

metro.co.uk
David Amess

Un tânăr simpatizant al grupării jihadiste Statul Islamic a fost condamnat miercuri în Marea Britanie la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru uciderea deputatului conservator David Amess, relatează AFP.

Membru al Camerei Comunelor pentru circumscripţia Southend West din comitatul Essex, David Amess a fost atacat şi înjunghiat pe 15 octombrie 2021 în Biserica metodistă Belfairs din oraşul Leigh-on-Sea de către Ali Harbi Ali, în vârstă de 26 de ani.

Acesta din urmă nu a manifestat la proces ''nicio remuşcare şi nicio ruşine, ba dimpotrivă'', a subliniat judecătorul Curţii Penale Old Bailey din Londra, Nigel Sweeney. Ali Harbi Ali, care s-a născut şi a crescut la Londra într-o familie de origine somaleză, a spus că l-a atacat pe deputatul David Amess pentru că acesta a votat în favoarea raidurilor aeriene în Siria. Frustrat că nu a putut să meargă el însuşi în Siria să lupte alături de Statul Islamic, acuzatul a considerat că trebuia ''să încerce să facă ceva aici pentru a-i ajuta pe musulmanii de acolo''.

David Amess, în vârstă de 69 de ani la data asasinatului, căsătorit şi tatăl a cinci copii, a fost ales prima dată în legislativul britanic în anul 1983, când a reprezentat circumscripţia Basildon. Apoi, în 1997, a candidat pentru circumscripţia Southend West.

Sentinţele de închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate sunt rare în Marea Britanie. Astfel de verdicte au mai fost date în septembrie anul trecut împotriva poliţistului Wayne Couzens pentru uciderea londonezei Sarah Everard şi împotriva lui Thomas Mair, simpatizant al extremei drepte care a ucis-o în 2016 înaintea referendumului privind Brexitul pe deputata laburistă Jo Cox, o adversară a Brexitului.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.