Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șase comisari șefi și un psiholog de la ONPM, arestați preventiv

puscarie amnistie gratiere

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului şef al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), chestorul Adrian Bărăscu, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, deturnare de fonduri, fals intelectual.

În acelaşi dosar, au fost arestaţi alţi cinci poliţişti de la ONPM, respectiv Dan Cristian Puşcaş, Ion Octavian Nanu, Aurel Lehăduş, Marcel Daniel Gomeajă şi Felicia Violeta Popa, toţi având gradul de comisar şef.

De asemenea, a fost arestată şi Andreea Violeta Liţă, psiholog la ONPM. Decizia nu este definitivă, însă cei şapte vot fi duşi în arestul Poliţiei Capitalei.

Citește și: Doi deputați sunt implicați într-un dosar instrumentat de DNA / REFERAT DNA

Adrian Bărăscu este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, toate în formă continuată, el fiind acuzat şi de influenţarea declaraţiilor.

Potrivit DNA, membrii grupării conduse de Adrian Bărăscu au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din program.

Citeşte şi: Temuta grupare Anonymous: 'Am lansat mii de atacuri asupra Statului Islamic'

De asemenea, membrii grupului au acţionat şi în direcţia deturnării unor sume de bani, prin achiziţia directă de la furnizori preferaţi, a unor bunuri şi servicii destinate înzestrării ONPM, precum şi pentru dotarea funcţionarilor instituţiei.

În plus, Adrian Bărăscu şi subordonaţii săi au avut comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în program.

Procurorii DNA susţin că martorii incluşi în programul de protecţie au fost puşi în pericol prin expunerea lor în staţiuni aglomerate pentru ca funcţionarii ONPM să îşi facă vacanţele pe litoral ori în staţiuni montane.

Citește și: Detaliul neobservat la depunerea jurământului: Doar Cioloș, Dâncu și Borc au făcut asta / FOTO

Astfel, martorii incluşi în program au fost puşi în pericol ''prin organizarea unor escorte supradimensionate şi cu vizibilitate maximă ori ''plimbarea'' martorilor în zone care îi pun în pericol (staţiuni turistice aglomerate, în scopul realizării unor ''vacanţe'' pentru funcţionarii ONPM)'', iar cei care au ''îndrăznit'' să conteste practicile ONPM au fost persecutaţi, în timp ce martorii care au acceptat să participe la constituirea aparentă a unor misiuni de protecţie pentru petrecerile de sfârşit de an în pensiuni montane ori pentru vacanţe pe litoral în sezonul cald au fost favorizaţi.

Citește și: GAFĂ a protocolului de la Palatul Cotroceni / VIDEO

DNA mai arată că mai mulţi martori incluşi în program au descris experienţe similare care vizează aspecte precum impunerea venitului minim pe economie, în discrepanţă totală cu nivelul de trai anterior, închirierea unor spaţii de locuit improprii şi la un preţ supraevaluat, achiziţionarea unor servicii de lux (autoturisme închiriate, sedii de birouri de lux închiriate), concomitent cu refuzul de a se asigura nevoile primare (asistenţă medicală, medicamente, plata utilităţilor şi a chiriei), servicii de pază şi protecţie inexistente sau ineficiente, reguli stabilite discreţionar, sub pretextul asigurării protecţiei, aflate în contradicţie cu măsurile care expun martorii chiar la pericolul care a determinat includerea lor în program, pretinderea unor sume de bani şi altor bunuri de către ofiţerii de legătură sau relocarea discreţionară a martorilor.

De asemenea, martorii au reclamat faptul că au fost ameninţaţi şi şicanaţi, ca reacţie la nemulţumirile pe care ei le-au exprimat.

Procurorii menţionează, totodată, alte elemente considerate definitorii pentru completarea tabloului, precum executarea unor misiuni fictive în scopul rezolvării unor probleme private (cum ar fi transportul a doi porci, cu prilejul sărbătorilor de iarnă) sau pentru deturnarea fondurilor (repararea autoturismelor de serviciu din fondurile de protecţie a martorilor, sub pretextul defectării lor în timpul escortării martorilor), dar şi achiziţionarea unor produse/servicii care nu servesc protecţiei martorilor, ci înzestrării instituţiei, care ar trebui realizată din fondurile IGPR - imprimante alb/negru şi color, consumabile, distrugătoare documente, echipament IT pentru prezentări pe ecran format din 9 monitoare, reportofoane, îmbrăcăminte, port insigne, camere video pentru supravegherea sediului etc - şi reorganizarea serviciilor din cadrul ONPM prin desfiinţarea serviciilor conduse de persoanele 'indezirabile' directorului Adrian Bărăscu, simultan cu înfiinţarea unor alte servicii în care au fost numite persoane obediente acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.