Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șase copii din Mureș, sclavii părinților timp de șapte ani: I-au obligat să cerșească, iar acum au fost arestați

cersit

Două persoane din judeţul Mureş au fost arestate preventiv după ce, timp de şapte ani, şi-ar fi obligat şase dintre copii să cerşească în municipiul Sibiu. Unul dintre părinţi a fost sancţionat, în Sibiu, de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului şi pentru că şi-a îndemnat copiii minori să cerşească, iar celălalt a fost sancţionat de 30 de ori. Ân urma percheziţiei făcute de DIICOT Târgu Mureş la locuinţa celor doi, au fost găsiţi patru copii, care au fost preluaţi de DGASPC, alţi trei fiind luaţi din familie din luna octombrie, anunță News.ro.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, timp de şapte ani, în perioada iunie 2015 - aprilie 2022, două persoane au exploatat, prin obligarea la practicarea cerşetoriei, 6 persoane vătămate minore, în prezent cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, abuzând de poziţia de autoritate exercitată în calitate de părinţi.

”În acest scop, inculpaţii au transportat persoanele vătămate minore din localitatea de domiciliu, situată în judeţul Mureş, în municipiul Sibiu, unde le-au obligat să apeleze la mila publicului, beneficiind de foloasele patrimoniale obţinute în urma acestei activităţi. În perioada 2015-2022, unul dintre inculpaţi a fost sancţionat pe raza municipiului Sibiu de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului precum şi pentru faptul că şi-a îndemnat copiii minori să cerşească. De asemenea, cel de al doilea inculpat a fost sancţionat de 30 de ori, în aceeaşi perioadă, pentru săvârşirea aceluiaşi tip de contravenţii”, a transmis, joi, DIICOT.

Miercuri, a fost făcută o percheziţie la locuinţa celor două persoane, fiind găsiţi patru copii, cu vârste cuprinse între unu şi 14 ani, care au fost preluaţi de DGASPC Mureş. Alţi trei minori au fost preluaţi de autorităţi încă din luna octombrie, după ce au fost găsiţi singuri, lipsiţi de ocrotire şi neglijaţi, nereuşindu-se identificarea niciunei persoane din familia extinsă care să îşi asume responsabilitatea îngrijirii lor.

Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a admis propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, pentru 30 de zile.

Acţiunea a fost realizată împreună cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Târgu Mureş şi cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Tg. Mureş şi reprezentanţi ai D.G.A.S.P.C. Mureş.

Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.