Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) se clasează pe locul 1 în România şi 201-300 la nivel mondial în domeniul Economie în cea mai recentă ediţie a ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subjects 2025.
Potrivit unui comunicat de presă al ASE transmis marţi, rezultatul marchează o evoluţie importantă faţă de clasarea din anul precedent (301-400), confirmând "vizibilitatea internaţională şi impactul" cercetării economice realizate la ASE.
Clasamentul, recunoscut la nivel global pentru metodologia sa, evaluează peste 2.000 de universităţi din aproximativ 100 de ţări, pe baza unor indicatori obiectivi privind calitatea cercetării, impactul academic şi colaborarea internaţională.
"Performanţa ASE confirmă rolul său de instituţie de referinţă în cercetarea economică din România şi un actor competitiv pe scena academică internaţională", afirmă sursa citată.






























Comentează