Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asedierea porturilor de la Marea Neagră: 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina

forbes.com
vapor

Aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara din cauza dificultăţilor legate de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră, inclusiv Mariupol, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Blocajele sunt văzute ca un factor care alimentează preţurile ridicate ale produselor alimentare. În martie, preţurile produselor alimentare au urcat la un maxim istoric, în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu, conform datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.

"Este o situaţie aproape grotescă pe care o vedem în acest moment în Ucraina, cu aproape 25 de milioane de tone de cereale care ar putea fi exportate, dar nu pot părăsi ţara pur şi simplu din cauza problemelor legate de infrastructură şi a blocării porturilor", a afirmat Josef Schmidhuber, adjunctul directorului general al FAO.

Acesta a explicat că din cauza silozurilor pline s-ar putea înregistra dificultăţi de stocare în timpul recoltării cerealelor din lunile iulie şi august.

"În pofida războiului, recolta nu arată rău, ceea ce înseamnă că ar putea să nu existe suficiente capacităţi de stocare în Ucraina, în special dacă nu se va deschide un coridor pentru exportul grâului din Ucraina". Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă informaţiile privind distrugerea unor capacităţi de depozitare a cerealelor, din cauza luptelor, a adăugat oficialul FAO.

De la debutul invaziei ruseşti, în 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.