DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ASF a intrat în marii asiguratori - AMENDĂ URIAȘĂ pentru neregulile descoperite la o mare companie

credite

Consiliului ASF a analizat, în ședința din 9 octombrie, rezultatele controalelor periodice efectuate la societățile Gothaer Asigurări Reasigurări, Grawe România Asigurare și Uniqa Asigurări de Viață, dispunând acordarea unei amenzi și a două avertismnte scrise, informează ASF, conform Mediafax.

Citește și: Victor Ponta, APEL pentru vot NEGATIV pe proiectul de suflet al lui Dragnea și Vâlcov

Societatea Uniqa Asigurări de Viață a fost sancționată cu amendă în cuantum de 40.000 lei, în principal pentru deficiențe ce țin de funcționalitatea mecanismelor de control intern instituite la nivelul societății. Astfel, a fost constatat faptul că pentru anumite produse de asigurare nu au fost furnizate deținătorilor de polițe toate informațiile privind condițiile contractului de asigurare sau au fost furnizate într-o manieră neconformă, iar în unele cazuri modalitatea de calcul a primelor de asigurare nu a fost realizată pe baze actuariale general acceptate. Societatea are obligația să transmită ASF un plan de măsuri în vederea remedierii aspectelor constatate și implementării unor mecanisme de control intern care să asigure un cadru general de control intern adecvat;

Gothaer Asigurări Reasigurări a fost sancționată cu avertisment scris, în principal pentru anumite deficiențe ce țin de modalitatea de reflectare în procedurile interne a anumitor activități desfășurate la nivelul societății. De asemenea, societatea a fost sancționată și pentru disfuncționalități în elaborarea/prezentarea unor documente pe care aceasta are obligația să le întocmească, potrivit legislației în vigoare. Societatea are obligația de a întocmi și de a transmite ASF un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate;

Grawe România Asigurare a fost sancționată cu avertisment scris pentru calculul eronat al obligațiilor legale privind contribuția la Fondul de Garantare a Asiguraților, privind taxa RCA și taxa de funcționare.

Societățile au dreptul de a contesta sancțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei Consiliului ASF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.